A fost abandonat la naștere în spitalul din Roman, a crescut la casa de copii până la 5 ani și apoi într-un centru de educație incluzivă, unde a fost mereu chinuit de băieții mai mari. Își va aminti toată viața de bătăile cu varga la tălpi și de momentele când era apucat de mâini și de picioare și izbit, cu spatele, de dulapurile metalice. Și-a propus ca el să nu se comporte niciodată așa cu băieții mai mici. El i-a învățat să danseze. Acum are un club de dans în Târgu Neamț, face antrenamente cu 3 grupe de copii din Poiana Teiului și este cunoscut în toată țara.
- ”Magia copilăriei” în pași de dans
Alexandru Gangur împlinește 27 de ani în noiembrie și, abia de 5 ani poate spune că are mamă. Dumnezeu a vrut, parcă, să compenseze suferințele din copilărie și a adus-o în viața lui pe Elena Ciorsac.
”Eu deja țineam cursuri de dans pe la școli cu doamna Luminița Acosmulesei, o doamnă deosebită, de la Școala Specială Ștefan cel Mare. Dumneaei m-a ajutat foarte mult și tot datorită dumneaei am cunoscut-o pe mama. A fost așa o întâmplare interesantă: Elena Ciorsac a venit cu copilul ei la mine la sală, iar copilul i-a spus că nu mai vrea să plece acasă, vrea să rămână lângă mine. Și de atunci, ea a început să mă ajute, mi-aducea mâncare, că eu nu prea aveam atunci bani, m-a mai dus pe acasă pe la ea și așa am început s-o cunosc. În scurt timp m-a mutat la ea și am devenit un membru al familiei. La început, soțul ei nu m-a acceptat, dar acum mă iubește ca pe fiul lui”.
Elena Ciorsac, care lucrează în învățământ și plămădește oameni, l-a primit pe Alex în sufletul ei din clipa în care el i-a spus, lăcrimând, că nu are nici mamă, nici tată. L-a susținut în pasiunea lui pentru dans și a înființat Asociația ”Magia copilăriei” – organizator de evenimente, inclusiv festivalul național ”Magia dansului” care se ține la Târgu Neamț și care s-a bucurat de participarea a peste 1600 de copii. Datorită manifestărilor, care s-au bucurat de mare succes, Alex Dance Club a devenit din ce în ce mai cunoscut și mai apreciat, iar Alex – un antrenor căutat de sute de părinți, ai căror copii vor să trăiască ”magia copilăriei” în pași de dans.
- ”Ne uităm împreună pe filmare și unde au greșit, acolo lucrăm mai mult”
”Antrenez 4 grupe de copii, cu vârste de la 5 la 14 ani, și abordăm toate stilurile, de la dans modern, street dance, hip-hop, dans țigănesc, până la dans tematic, Pirații din Caraibe, de exemplu. Pentru antrenamente, avem o sală la Casa Culturii și ne întâlnim de două ori pe săptămână. Cel mai recent concurs la care am participat a fost la Bacău, unde am fost cu 13 copii și am obținut 9 premii locul I, locul special pentru cel mai bun sincron din concurs și premiul pentru cel mai bun coregraf din concurs. Mai aveam puțin și luam și trofeul cel mare, și luam tot. Au fost foarte mulți copii din Galați, din Bacău, din Piatra-Neamț, dar și din alte zone. M-am axat mai mult pe festivaluri mici, pentru că le este mai ușor copiilor care n-au urcat niciodată pe scenă și au emoții, ca la orice debut. Când îi văd că ascultă ce le spun eu din culise, mă bucur că nu au pornirea aia să facă așa cum cred ei, că ”știu ei mai bine”. Râdem împreună când greșesc, dar pe urmă ne uităm împreună pe filmare și unde au greșit, acolo lucrăm mai mult. Așa am evoluat și am ajuns să primim invitații la festivaluri internaționale din Rusia sau Ungaria, cu discount de 50% să participăm la o competiție. Din păcate, pandemia nu ne-a permis”.
Copiii antrenați de Alex nu se bucură niciodată când termină orele și trebuie să plece acasă. Le place ideea de a fi împreună, de a învăța dansuri noi, de a merge la concursuri și de a obține premii.
”Copilul care e muncitor îl vezi, dar sunt și copii care vin doar ca să petreacă timpul plăcut. De aceea, am zis că fac o grupă de copii care vor doar să socializeze și o grupă de copii care vor să meargă la competiții. După un timp aveam 100 și ceva de copii doar pe partea de competiții și 5 copii care veneau ca sa-și petreacă timpul. Și am zis: ”Gata! Noi trebuie să fim cel mai bun club din județul Neamț!”. În ultimii 3-4 ani chiar am avut rezultate deosebite. Dar am și muncit. Tot timpul particip la workshop-uri, la seminarii, iar când pot iau și copiii cu mine, pentru că învață foarte multe lucruri care ne ajută să fim mai buni”.
- ”Doamna primar de la Poiana Teiului iubește copiii”
Pe măsură ce a devenit cunoscut, Alex a fost abordat de diverse persoane care voiau să organizeze cursuri de dans pentru micuții din localitățile lor. Așa a fost abordat de o doamnă de la Tugheș și s-a gândit că dacă tot bate drumul până acolo, să facă o ”stație” undeva pe traseu. Satul Galu i s-a părut convenabil. Știa că acolo, la Căminul cultural se fac antrenamente de karate (e vorba despre clubul domnului Popa, despre care puteți citi aici) și s-a dus, cu propunerea la Ana Ancuța.
”I-am explicat doamnei primar că vreau să vin să predau cursuri de dans copiilor din comună și dumneaei a fost foarte deschisă, mi-a spus că-mi acordă tot sprijinul, numai să-i aduc rezultate. Mi-am dat seama că iubește copiii. Și i-am adus rezultate! Acum am 3 grupe la Poiana Teiului, cu câte 15 copii în grupă, facem repetiții la Galu și participăm la competiții. La țară sunt, de regulă, copiii mult mai muncitori. Bine, contează și cum îi motivezi. Partea cea mai dificilă a lucrului cu ei este să le captezi atenția, să-i ții acolo, că dacă nu i-ai ținut, e gata, s-a terminat! Tot timpul găsesc niște jocuri prin dans și cine face cel mai bine primește bomboane la sfârșit sau acadele, medalii, cupe, ceva – o formă de recompensă, pentru ca ei să fie stimulați. Contează foarte mult. Și facem multe jocuri de echipă. Eu, când eram la școala specială, mă jucam cu copiii, niciodată nu m-am gândit că dacă am crescut mare să-i bat pe cei mai mici, tot timpul ei se țineau după mine și-i antrenam în fel și fel de activități. De exemplu, am avut o competiție la care au participat 6 copii din școala specială și 6 copii din afară, din școli normale ca să zic așa. Ideea era de integrare, de acceptare, și era fain, mai ales când copiii veniți din afară le aduceau dulciuri celorlalți. Am făcut treaba asta timp de 9 ani. Copiii erau în concurs, și dacă luau locul I la faza regională, mergeau la competiția națională”.
- ”Alex e al doilea copil al meu, pe primul l-am născut prin cezariană, iar pe el l-am născut fără dureri, fără să știu”
Elena Ciorsac are aerul unui om împlinit și optimist. Se află încă în recuperare după al doilea accident vascular cerebral, folosește mai mult mâna stângă pentru a lucra pe laptop, s-a întors la serviciu, iar acasă este 100% mamă: ”Alex e al doilea copil al meu, pe primul l-am născut prin cezariană, iar pe el l-am născut fără dureri, fără să știu. Era un gol în casă. Am crescut înainte o fetiță, care acum este stewardesă în Abu Dhabi. Copilul meu a suferit la plecarea ei și apoi a apărut Alex, ca o bucurie. A fost mâna lui Dumnezeu acolo. De 5 ani sunt nedespărțiți băieții mei, iar cel mic își dorește să facă dansuri când va fi mare. Când l-am cunoscut pe Alex, nu știa ce vrea, stătea cu capul în jos, nu ridica privirea, foarte greu a fost la început, n-aș mai avea acum puterea s-o iau de la capăt. El este foarte capabil, însă nu are încredere în puterile lui. La început credea că eu îl voi abandona, așa cum l-a abandonat toată lumea. Acum a înțeles că are o familie adevărată, care îl susține și se bucură de fiecare reușită a lui. Este, în continuare, emotiv. Mi-aduc aminte când i-am făcut fișa medicală pentru școala de șoferi, m-am dus acasă și m-am așteptată să mă îmbrățișeze, să se bucure, iar el s-a așezat în fund la cuier, cu foaia în mână, și a început să se lamenteze ”Ce mă fac eu, că trebuie să învăț?. Și a luat sala din prima, dar proba practică abia a patra oară, din cauza emoțiilor”.
Cu mâna întinsă de Elena Ciorsac, Alex a reușit să devină un om frumos. Își dorește să-și continue studiile, pentru că a rămas doar cu 11 clase și ar vrea să urmeze cursurile unei facultăți de sport, care sa-l ajute în domeniul lui.
”Viața mi-a dat niște lovituri și acum îmi dau seama că în casă am crescut în sinceritate, în ultimii 5 ani. O vreme am crezut că și lumea din jur e sinceră, dar am întâlnit oameni care, pur și simplu, au vrut să profite de mine. Acum nu mai sunt la fel de deschis, deși apreciez că sinceritatea e cea mai valoroasă calitate a oamenilor. Însă numai la mama am întâlnit-o”.
Cristina Mircea
