* interviu cu Ovidiu Gârbea, inginer silvic, liderul sindicatului din cadrul Direcției Silvice Neamț
– În ce constă concret activitatea dumneavoastră?
– Reprezentăm interesele celor 900 de membri de sindicat: personalul din Direcția Silvică Neamț, colegii de la Parcul Natural Vânători și cei de la Depozitul de armăsari Dumbrava, Timișești. Partea principală a activității noastre este negocierea salariilor – un lucru destul de complicat. Cel mai recent exemplu: pe 13 aprilie a fost respins, în ședința a două comisii din Camera Deputaților, un proiect de lege, susținut de Federația Silva, care prevedea ca, în perioada 1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2028, salariul minim să fie de 3000 lei/lunar, aliniat cu cel existent în domeniul construcțiilor, pentru angajații din domeniile de activitate agricultură, silvicultură, pescuit şi industrie alimentară. Sectorul silvic a fost eliminat din inițiativa legislativă, în ciuda faptului că în silvicultură și exploatări forestiere se resimte o criză a forței de muncă, atât la stat, cât și la privat. Iar dacă în construcții și agricultură poți lucra si cu muncitori extracomunitari, la pădure nu cred că se vor înghesui…având în vedere efortul fizic! Din 2017 ne-am implicat în schimbări legislative, în special în privința statutului personalului silvic, dar absolut fiecare demers este de durată și nu întotdeauna de succes.
– Apropo de statut, s-a discutat foarte mult și justificat în spațiul public despre riscurile la care se expune personalul silvic – am văzut și o piesă de teatru ”Verde tăiat”, despre drama pădurarului împușcat cu propria-i armă. După mult timp, la începutul acestui an, a apărut o modificare legislativă care sancționează mai dur ultrajul împotriva pădurarilor. Simțiți efectele acestei noi prevederi?
– Amendamentul care prevede creșterea pedepsei pentru ultraj tot inițiativa noastră a fost. De când a intrat în vigoare avem 3 cazuri de ultraj: la Almaș, la Țolici și cel mai recent, pe 22 martie, la Roman, unde un pădurar a fost amenințat, i s-a vandalizat autoturismul și a fost la un pas să ia bătaie. S-au făcut plângeri la poliție, se intrumentează dosarele, urmează să vedem ce se va întâmpla. Probabil după ce or să se dea două, trei exemple de pedepse în comunitățile în care sunt mereu probleme, se vor schimba lucrurile. Până atunci nu putem să estimăm efectele modificării legislative.
– Există și reversul medaliei. Avem pădurari care iau bătaie sau le sunt vandalizate mașinile când încearcă să apere pădurea, dar avem și pădurari care fură ei înșiși din pădure – un alt subiect dezbătut în spațiul public și care cumva a aruncat o anatemă asupra întregii instituții. Și aceștia sunt membri de sindicat. Ce măsuri se iau împotriva lor?
– S-au făcut inspecții, controalele de fond, au fost sesizate organele în drept, iar dosarele ajung în instrumentarea procurorilor. Eu mă ocup de drepturi, dar să nu uităm că avem și îndatoriri față de angajator. Atâta timp cât angajatorul îți plătește la zi toate drepturile, tu trebuie să dai dovadă de onestitate. În ultimii ani tot ne-am zbătut și am ridicat nivelul salariilor, pentru că acum 5-6 ani aveam salariile la 75% față de cei de la ocoalele silvice private, acum le avem un pic peste. Nu sunt salarii extraordinare, dar ținând cont că acum câțiva ani un pădurar era plătit cu salariul minim pe economie, e o îmbunătățire. Încet, încet, ne ridicăm salariile, mai primim și o cotă de motorină, dar deocamdată nu sunt bani să fim dotați și cu mașini cum prevede statutul. Însă primim un ban de carburant, avem uniforme, sunt și niște avantaje.
– Dar dezavantajul cel mai mare care este?
– Nici nu știu cum să-i zic, e un fel de imobilitate profesională. Silvicultura e cumva o meserie unidirecțională, nu poți să faci și altceva, în caz de restructurare nu te poți orienta spre altceva. S-au făcut restructurări la Direcția Silvică Neamț, din fiecare birou a plecat câte un om și a plecat în cadrul ocoalelor, unde mai erau niște posturi vacante. Nu ai prea multe opțiuni ca silvicultor și nici nu ai voie să desfășori activități concurențiale sectorului. Au plecat și muncitori, dar pentru ei e mai ușor să-și găsească de lucru în altă parte dacă au muncit la drumuri forestiere, de exemplu.
– Din punctul dumneavoastră de vedere, care este problema care afectează cel mai mult sectorul silvic?
– Proiectele legislative privind retrocedările care, nu înțeleg de ce sunt începute din anii 90 și nici acum nu sunt finalizate. Și la fiecare schimbare de guvernare vin alte proiecte legislative de retrocedări. Noi am reușit în ultimii ani să stopăm 3 dintre ele, dar în momentul de față Romsilva administrează doar 48-49% din pădurile României.
– Desigur puteți fi subiectiv, dar se vede diferența dintre pădurile administrate de Romsilva și celelalte?
– Și subiectiv, și obiectiv – se vede! Și o altă problemă este campania ONG-urilor de mediu, care spun că pădurarul cutare a făcut și a dres, dar nu precizează dacă pădurarul de la ocolul silvic privat sau de stat, toți sunt pădurari. Și toată lumea bate în Romsilva.
– Apropo de ONG-uri, ați văzut vreun activist care să spună că lucrează la un birou de lemn, doarme într-un pat de lemn sau se încălzește cu lemne, și admite că pădurea trebuie exploatată în niște limite raționale?
– Toată treaba asta se putea rezolva foarte ușor și noi le-am propus unor miniștri din cabinetele trecute scoaterea la lumină a finanțării ONG-urilor. Există suspiciuni că finanțările vin din afară, la un moment dat se vorbea despre Austria și Germania, care aveau doborâturi în anii trecuți, milioane de metri cubi, lemn care trebuia evacuat și vândut. Lemnul de pe piața românească era sănătos și atunci trebuia să-ți blocheze ție exploatarea, ca să aducă lemnul lor, altfel se infesta și-l pierdeau. Sunt diverse voci care spun că finanțările veneau de acolo. Eu sunt convins că dacă mâine se va dori blocarea exploatării gazelor de șist, ONG-iștii care nu mai pot acum de grija pădurii se relochează. Dacă ar fi fost voința de a afla finanțările, să se publice pe site-ul ANAF, am fi văzut cu toții ce-i poartă în luptă pe activiști, în special pe cei care lovesc în Romsilva.
– Nu credeți că-i poartă în luptă grija pentru mediu?
– Pe o parte din ei, da. Sunt și oameni implicați, care chiar participă la împăduriri alături de Romsilva și doar cu asta se ocupă apără pădurea și plantează pentru România. Dar sunt puțini în toată țara, mulți sunt cei care atacă permanent Romsilva. Principala problemă este legislația, care nu ajută nici în privința asta.
– Dar ajută pe cineva legislația în domeniul silvic? Este vreo lege bună care funcționează ceas?
– Dacă ar fi după mine, aș trece la revizuirea întregii legislații și aș face un Cod Silvic simplu și concis. Ca să aplici o contravenție în ziua de azi, trebuie să verifici 5-6 legi, unele prevederi nu s-au mai schimbat de ani de zile și au ajuns să se bată cap în cap cu cele mai recente.
– Ce vă doriți pentru membrii de sindicat pe care-i reprezentați?
– Avem în statutul personalului silvic o prevedere care dacă s-ar aplica, personalul silvic ar beneficia de reducerea vârstei de pensionare. De 3 ani de zile nu reușim să ne punem de acord cu angajatorul, care ar trebui să plătească o contribuție suplimentară de 8% la Casa de pensii pentru reducerea vârstei de pensionare cu un an, la 5 ani munciți. Asta în condițiile în care avem o statistică din care rezultă că speranța de viață a silvicultorului este de 67 de ani și 3 luni.
– Doar atât? Lumea crede că oamenii ăștia care se plimbă prin păduri trăiesc bine și mult.
– Când ești tânăr nu bagi nimic în seamă, dar te plouă, te bate vântul și ajungi pe la 40 de ani să te doară încheieturile de la umblat zile întregi cu picioarele ude. Hotărârea noastră este să dăm în judecată Romsilva pentru a obține plata contribuției și, implicit, diminuarea vârstei de pensionare. În fond, merită și silvicultorul să se bucure de câțiva ani de liniște.
A consemnat Cristina Mircea
