Rareșiștii care au câștigat aurul la concursul NASA n-au bani să meargă să-și ridice diplomele

O echipă, formată din 11 elevi ai Colegiului Petru Rareș, a câștigat medalia de aur la concursul Space Settlement Contest, organizat de NASA, cu un proiect complex (Neves) despre o navă spațială, pregătită să plece în căutarea unei planete de la marginea sistemului solar. Iar copiii aceștia, care au fost capabili să se gândească la toate aspectele vieții pe o navă (de la alimente – inclusiv meniu vegan, până la energia cu care funcționează modulele), nu au bani să meargă să-și ridice premiul de la NASA.

• ”A fost oportunitatea de a ne face cunoscuți pe scena internațională!”

Fiecare nume din această echipă merită reținut. Sunt tineri care nu doar onorează România, ci promit să aibă un cuvânt important de spus în cercetare, pe plan internațional: Alexandru Apostol, Ștefan Armeanu, Tudor Bărbieru, Alexandru Berea, Traian Bistriceanu, Ilinca Cristescu, David Gheorghiu, Iancu Matei Scurtu (despre care am scris deja aici), Theodor Mihai Lupașcu, Mircea Verdeanu și Tudor Zăgărin. Cu unii dintre ei am avut ocazia de a vorbi, observându-le remarcabila maturitate.

Tudor Bărbieru: ”Cred că am realizat ceva ce pe plan regional nu a mai fost realizat și astfel am ajuns pe acest loc I, care este extraordinar, din toate punctele de vedere. În concurs au fost peste 3000 de proiecte și cred că asta spune ceva”.

Iancu Matei Scurtu: ”A fost oportunitatea de a ne face cunoscuți pe scena internațională. Am mai avut anul trecut o participare și am reușit să obținem doar o mențiune, n-am fost deloc mulțumiți și, din cumulul nemulțumirilor, a rezultat NEVES – un produs final de care cred că putem spune, cu toții, că suntem mândri și ne reprezintă”.

Traian Bistriceanu: ”Față de anul trecut, când am avut o echipă de 5 elevi, anul acesta am fost 11, am acoperit mult mai bine fiecare ramură din proiect și astfel am reușit să luăm un loc onorabil, aș putea zice. Voiam Marele Premiu, care s-a acordat unei echipe din Irlanda. Am prefera să nu comentăm calitatea proiectului câștigător, am fi prea subiectivi”.

Alexandru Apostol: ”Cea mai plăcută parte a proiectului a fost lucrul în echipă și faptul că am reușit să învățăm să dezvoltăm ideile celorlalți, fiecare să contribuie cu ce poate mai bine și să ne consultăm. Acest rezultat a venit ca o materializare a muncii noastre și suntem foarte mulțumiți de proiectul în sine”.

Theodor Lupașcu: ”Au fost 6 luni de muncă în care am reușit să ne întrecem pe noi înșine, la început a fost un cumul de idei, pe care le-am filtrat și le-am materializat într-un proiect bun, demn de locul I. Din păcate n-am reușit să luăm cel mai mare premiu”.

Alexandru Berea: ”Eu am lucrat mai mult pe partea de inginerie a proiectului la fel ca Traian. A fost o experiență foarte frumoasă, probabil cea mai frumoasă din acest an școlar și chiar sunt foarte mândru de rezultatul nostru, mai ales când am deschis cartea proiectuluiși m-am uitat pe ea prima dată, mi-am dat seama că da, noi, cei 11 oameni, chiar am fîăcut o treabă extraordinară”.

• Energie asigurată de un reactor nuclear

Nava este alcătuită dintr-un modul central numit Neves (denumirea este un derivat din cuvintele latine Novus limes care înseamnă noi granițe) și alte 4 module, fiecare cu un rol important: transport, hrană, cercetare pentru o relativă expansiune în alte sisteme solare, acesta fiind unul dintre scopurile navei – căutarea altei planete capabile să fie populată de oameni în viitor. Energia navei, necesară pentru ca toate modulele să funcționeze, iar oamenii să poată trăi, este asigurată de un reactor nuclear, model canadian, considerat cel mai sigur.

Nava are o structură simplă: o spirală în centrul căreia se află un cilindru (axul central), iar designul a fost făcut cu scopul de a fi ușor menținută pe orbită. În interiorul navei există de la spații de locuit, până la fabrici care să mențină economia, prelucrând resurse de zinc și nichel, rezultate din exploatarea unui asteroid. Fiecare parte a proiectului este fezabilă și realistă, pentru că cei care jurizează concursul caută idei care pot fi puse în aplicare acum, nu peste 100 de ani.

Elevii au lucrat la designul 3D al spațiilor de locuit, au creat camere primitoare, dar în care să nu existe spații nefolosite, au utilizat materiale plastice care se aseamănă cu lemnul sau cu parchetul și lumini care să dea impresia de lumină solară. În cartea proiectului, care are 50 de pagini, există un capitol denumit Nevesianul – locuitorul navei, care-i explică cititorului viața pe Neves, prin două scrisori care surprind atât detalii tehnice, văzute prin ochii unui adolescent, cât și aspecte de tip psihologic sau emoțional.

Echipa de proiect își dorește, în primul rând, să prezinte forma finală în școală, pentru ca toți colegii să-l înțeleagă și să observe că, dincolo de partea tehnică, matematică și inginerească, există multe capitole care se bazează pe latura umană și pe preocuparea de lărgire a cunoștințelor. O altă dorință a echipei care a lucrat la Neves este ca proiectele de acest gen să devină o tradiție în liceu și să existe colegi mai mici, care să preia responsabilitatea și să obțină rezultate cel puțin la fel de onorabile.

• ”Suntem invitați să ne luăm diplomele pe scenă, dar nu ne asigură nimeni transportul”

Majoritatea membrilor echipei își doresc să continue studiile în fizică, inginerie sau genetică în afara țării pentru că ”România este izolată când e vorba de cercetare”. Toți țin legătura cu colegii mai mari, care acum sunt la Oxford sau în Olanda, și le povestec că învățământul de acolo se bazează pe o înțelegere profundă a lucrurilor și nu are ca scop obținerea unei diplome. Și ca să nu alunecăm pe panta clasică ”România școlește și străinătatea beneficiază” niciunul dintre elevi n-a spus că nu vrea să se întoarcă acasă, după încheierea studiilor. Dar le-ar plăcea ca la întoarcere să găsească o comunitate, nu o societate divizată, oameni care să funcționeze pentru binele comun și nu doar pentru propriul interes și, mai ales, oameni capabili să ia decizii corecte, în funcțiile de conducere. Și au mai punctat ceva care îi deranjează: ”Refuzul majorității populației de a chestiona anumite informații sau anumite idei, obișnuința de a merge cu cele care sunt general acceptate ca adevărate și incapacitatea de formare a propriilor idei și crezuri. Asta costă foarte mult evoluția rasei umane. Când majoritatea refuză să gândească pe cont propriu, automat nu pot avea originalitate și nu pot contribui la nimic cu ceva semnificativ”.

Apropo de comunitate, va fi intersant de văzut dacă se vor găsi sponsori care să ajute acești copii să ajungă în America, în condițiile în care sunt 11, un bilet de avion costă 1000 de dolari și deplasarea mai presupune și alte cheltuieli.

”Ne dorim să ajungem la conferința celor care au jurizat concursul din America, peste o lună și jumătate, dar este destul de costisitor. Suntem invitați să prezentăm proiectul, să ne luăm diplomele pe scenă, dar nu ne asigură nimeni transportul. Ar fi fost extraordinar premiul cel mare pentru că venea și cu niște bani, nu acopereau complet, dar ar fi ajutat destul de mult și asta este una dintre dezamăgiri.  Dar indiferent cum vor sta lucrurile, important este că în România, în Moldova, în Piatra-Neamț se poate face un proiect demn de o medalie de aur. Iar continuitatea este foarte importantă pentru că în Piatra-Neamț, la Rareș sunt copii buni, care pot lucra. Spiritul și motivația unuia pot juca rol de catalizator al motivației celorlalți. Astfel se creează continuitatea prin care copiii și tinerii să-și facă numele cunoscut și munca lor să fie recunoscută pe plan internațional”.

• Dan Oniciunc: ”Copiii nu sunt niște automate care să reproducă ceea ce le predăm noi”

Rând pe rând, câștigătorii aurului la concursul NASA au vorbit despre profesorul Dan Oniciuc, directorul Colegiului Petru-Rareș, care a știut să-i susțină, fără să se implice în proiect, i-a provocat să găsească cele mai bune soluții, le-a furnizat toate materialele necesare și a ”scos cartea”, care altfel ar fi rămas în format PDF. Mulțumirile lor s-au îndreptat și către ceilalți profesori care i-au susținut (domnul Iacob care i-a ajutat cu imprimanta 3D, doamna Jora, care i-a ajutat cu corectarea textului în engleză pentru că, bineînțeles, se mai strecoară câte o greșeală și când e vorba despre elevi olimpici la limba engleză, și domnul Negru, care i-a ajutat la introducere și cu informații de economie, pe care n-ar fi putut să le obțină altfel.

Evident, performanța elevilor l-a bucurat pe profesorul Dan Oniciuc, care i-a coordonat: ”În primul rând m-am bucurat foarte mult pentru școală. Această competiție se desfășoară de mult timp, eram la inspectorat și-l vedeam pe profesorul Bararu de la Constanța. Mereu avea copii care participau, mereu lua aur, ieșea în presă și plângea pe ici, pe colo să i se dea bani ca să plece cu copiii să ridice premiul. La o competiție din asta nu participăm noi, profesorii, nu-i învăț eu ce să facă, nu am eu voie să-mi pun amprenta asupra ideilor cu care ei vin. Eu pot să ridic probleme, despre alternanța zi-noapte, lumina solară, cum faci să fie gravitația ca pe pământ, și urmează discuții, certuri, dezbateri, minuni. Nu ai cum să-i dai dreptate unuia sau altuia, trebuie să găsești formula de echipă, în care fiecare să aibă propria personalitate. Și asta faci fiind alături de ei, ajutându-i când trebuie, corectând ceea ce au făcut pe partea de fizică, discutând. De exemplu, Matei a fost la CERN la Geneva, a învățat să facă programare într-un limbaj care nu se face la școală și a adus ca parte de originalitate distribuția câmpului gravitațional  în punctul Lagrange L2 parcă, unde au pus ei nava, modelată cu ajutorul acestui soft. Foarte frumos, foarte interesant, cred că a adus puncte multe chestia asta. Poate rolul cel mai important al meu a fost acela de a arăta că pe lângă disciplina pură, care se predă la clasă, copilul are nevoie să vadă dacă poate și altceva. Copiii nu sunt niște automate care să reproducă ceea ce le predăm noi, pe unii dintre ei reușim să-i ducem pe partea de olimpiade sau la altfel de concursuri, dar sunt multe alte lucruri despre care ei nu știu dacă ar putea să le facă. Și eu le-am spus: hai să vedem ce-i cu NASA! E o dimensiune internațională, care este foarte importantă. Lucrurile astea care sunt extracurriculare nu sunt deloc ”extra”, fac parte din personalitatea tânărului pe care îl formăm în școală. Pierdem foarte mulți copii care nu-și regăsesc deloc în școală rațiunea de a fi. Am norocul că mă aflu la o școală în care încă sunt copii care vor să învețe, te urmăresc, ridică mâna, solicită mai mult. Trebuie să invetezi tot felul de minuni să le prezinți la oră, cu exemple din orice, ca să fie atractivă lecția. Nu este un scop în sine să arăt eu că știu carte, că știu să rezolv probleme că dacă am făcut asta, s-a terminat. Sunt copii care mestecă cumva altfel informația pe care le-o dai, și prezența, și stilul, și modul de a fi. Eu am avut și bafta să cresc cu copii care sunt în loturile naționale la astronomie și la astrofizică, copii care ridică mâna, îți pun întrebări, dacă știi să răspunzi e ok, dacă nu – te documentezi și vii cu răspunsul. Dar dacă vii cu lucruri banale, a doua oară nu mai ai pe nimeni în sală. Și atunci ce faci cu ei? Încerci să le oferi tot felul de chestii! Cum este concursul organizat de NASA. Bucuria este să te uiți la fiecare din ei și să spui: vezi că poți?”.

Cristina Mircea