La Sălcii – locul în care omul și calul ”cresc” nobil împreună

Ionuț Tofan – fost elev de liceu militar, fost jandarm, fost fotbalist, arbitru de fotbal, apoi șofer profesionist și om de afaceri, a transformat, într-un an, un teren viran din Cut, Dumbrava Roșie, într-un loc în care timpul se developează altfel. ”La Sălcii”, vrăbiile zboară peste boxele din grajd, pisicile ”străjuiesc” automatul de cafea, copiii sunt prietenii cailor, iar viața recapătă dimensiunile ei tihnite.

• Drumul spre cai a început cu…trenul

Fost șofer de TIR și amator de off-road, Ionuț Tofan detestă să mai conducă pe distanțe lungi. Acum 4 ani, când s-a hotărât să învețe despre cai, a plecat cu trenul, la niște prieteni din Timișoara, care au o bază ecvestră. A intrat direct în grajd și, în prima zi, a muncit cu roaba, a cărat baloți de fân, a strâns bălegar și a trecut prin o mie de stări, când a încălecat prima oară. Calul nu l-a ascultat, nimic nu era așa cum își imaginase, dezamăgirea era maximă. Dacă ar fi fost cu mașina, ar fi renunțat spontan la idee, și ar fi plecat acasă. Dar biletul de întoarcere era peste 7 zile. După o noapte în care a aflat exact câți mușchi are, pentru că toți îl dureau, s-a hotărât să nu renunțe. A doua zi a fost mai bine, în următoarele s-a bucurat de micile reușite și așa a fost începutul…Continuarea a fost la Baza hipică din Piatra-Neamț, unde a făcut ore de echitație, dar ședintele erau prea scurte, prea rare și prea puține. Soluția a fost să-și cumpere un cal.

”Începător fiind, am luat o iapă sagya arab, Hoca se numește, ”botezată” după inițiala tatălui – Hadban. A fost și va rămâne prima dragoste… Regula spune: cal tânăr și neșcolit – călăreț experimentat și invers, călăreț tânăr și neexperimentat – cal bătrân, liniștit și așezat. Hoca mea avea 6 ani, temperament de arab, plus puțin șuie la cap…eu un neexperimentat… să te ții! Primul an l-am petrecut la baza hipică și în câteva locuri unde am făcut cursuri de dresaj liber cu Denis Ștefan, dar în cel de-al doilea an a fost o schimbare totală. Am plecat la munte, la Trei Fântâni, un sat situat la limita a trei judete Neamț, Harghita și Bacău, cu circa 30 de case, fără chioșcuri sau magazine, fără cabinet medical și fără semnal. A fost o perioadă frumoasă, în care am stat mult timp în natură cu întreaga familie. Și cu Hoca, bineînțeles. După ce-am revenit la Piatra-Neamț, mi-am dat seama că vreau altceva.  Variantele erau două: ori o vindeam pe Hoca, ori construiam ceva…”.

• ”Caii nu sunt biciclete, să le lași în garaj când nu le folosești!”

După cercetări prin preajma orașului întru descoperirea terenului potrivit, Ionuț Tofan s-a oprit la Cut și s-a apucat de treabă. A curățat locul, a făcut un grajd cu 10 boxe, un altul separat pentru caii care stau în semi-libertate, un teren de antrenament, un șopron pentru cele 3 trăsuri absolut superbe, pe care le-a achiziționat și…a plantat sălcii.

‘Fără falsă modestie, pot spune că la noi sunt condiții peste medie, pe care cunoscătorii, dar și simplii vizitatori le apreciază. Nu am făcut rabat de la anumite lucruri ce țin de calitate, confort și siguranță.

Caii sunt scoși zilnic pe linie, țesălați, periați, dați cu ulei de coamă, iar de două ori pe săptămână li se fac copitele și sunt dați cu cremă de unghii. Au 3 mese de fân pe zi (au avut și 4) și două de tain, în funcție de programul de lucru. Tainul e ca un tort pentru ei! Rețeta diferă în funcție de necesități: ovăz, orz sau orzoaică, srot de floarea soarelui și puțin porumb. Sunt boabe care dau energie, altele masă musculară, altele proteină, trebuie un raport echilibrat. Și suplimente. Ai mei primesc acum ulei de germeni de porumb. Nu vreți sa știți cât costă…Dar cu mâncare de calitate și condiții bune în boxă scapi de problemele medicale! Bine, trebuie făcute deparazitări de 3-4 ori pe an, plus vaccinurile la zi și multă grijă. Am trei prieteni potcovari, care vin de la Satu Mare, o dată la 6-8 săptămâni. Nici asta nu vreți să știți cât costă. Dar, dintotdeauna am zis: caii nu sunt biciclete, să le lași în garaj când nu le folosești! Nu! Ei trebuie ingrijiți zilnic, chiar dacă ploua, ninge, e frig  sau vânt. Și asta înseamnă cam 2000 de lei pe lună pentru fiecare exemplar”.

• ”Când vrei să treci o apă, atunci simți calul dacă are încredere, pășește sau nu”

Pornind de la ideea unui grajd în care să fie condiții pentru Hoca, Ionuț Tofan a ajuns acum să aibă 18 cai, din care 5 în regim de pensiune. A evoluat și la călărie până spre nivelul mediu, neștiind cât poate fi de solicitant: ”Am fost sportiv, am jucat fotbal, cel mai mult la Relonul în divizia C. Eram junior atunci, dar n-am transpirat în viața mea ca la jumătate de oră de călărie. Era o vorbă în armată, când ne frecau ăștia la instrucție că transpiră și epoleții. Când scot tricoul de pe mine, n-are nicio pată uscată. Bine, după ce începi să mai înveți mișcările, transpiri mai puțin, dar este foarte solicitant până când ajungi să te simți bine pe cal. Nu trebuie să sari nu știu ce obstacole, nu trebuie să mergi la galop neapărat, trebuie să te simți bine pe cal și dacă-ți spune cineva să stai 6 ore călare, să poți să faci asta fără chin. Dar ca să te simți bine pe cal trebuie să înveți să stai corect, să ai mișcările formate și să cunoști calul. Plecând de la zero, neștiind nimic și neavând tradiția asta, n-a fost o dragoste la prima vedere, a fost o dragoste în timp. Am mers și cu motocicleta, și cu bicicleta, am fost la off-road, dar e o altă senzație să mergi călare prin pădure, relaxat, să comunici cu calul, să te mai ferești de-o creangă, e o chestie deosebită. Dacă folosești picioarele, mâinile, dârlogii, pintenii sau cravașa într-un anumit fel, obții un anumit comportament sau mod de deplasare: pas, trap sau galop. Poziția corpului și felul în care este distribuită greutatea fac diferența intre comenzi. Să ai un cal cu care să te împaci și să pleci în pădure cu el, să facă ce vrei tu și să simți conexiunea și încrederea e mare lucru. Când vrei să treci o apă, atunci simți calul dacă are încredere, pășește sau nu. Eu știu că e apa mică, el trebuie să pună piciorul ca să afle”.

La Sălcii vin, constant, cam 40-50 de copii care se dezvoltă altfel, încă de când încep sa învețe cum să stăpânească un cal, față de cei care se tem și de o pisică. Sunt asistați permanet de instructori, iar unii fac voluntariat. Învață cum să urce pe cal, cum să călărească, învață despre comportamentul cailor, despre echipament și harnașare, învață cum să cadă de pe cal. La cererea părinților, vara trecută copiii au participat la tabără organizată La Sălcii, cu telefoanele mobile adunate într-un coș, cu mese la ore fixe, călărit dimineața și după-amiaza, tras cu arcul, drumeții și o seară de încheiere de poveste, în fața părinților, care-i priveau stând pe baloți de paie.

”Bucuria copiilor veniți la sport și divertisment este dublată de fericirea copiilor ,,cu probleme” veniți la tratament. După ce s-a aflat despre locul ăsta, au venit mulți copii, unii cu povești impresionante. Nu i-am luat bani unei mame, prima care a venit cu un copil cu probleme, nu i-am luat bani unui tată cu o boală gravă, s-a auzit în oraș și au venit mulți crezând că e gratis. Nu se poate să fie gratis, intrăm în faliment. Oricât ne dorim, nu putem să-i ajutăm material pe toți, iar sponsorii nu prea se înghesuie. Un singur sponsor am avut: Robert Diaconu, de la Rocritrade. Probabil oamenii se gândesc ca sunt deja administrator la o firmă, dar să știți că nu fac față”.

• ”Visul meu este să fac turism ecvestru, să ajung la Trei Fântâni cu turiștii, doar prin pădure”

”La Sălcii” nu este o afacere, este un punct de lucru al firmei administrate de Ionuț Tofan, în care deocamdată se investește. Și mai trebuie un grajd, cu cel puțin 10 camere deasupra în care să doarmă copiii în tabără, o sală cu un perete de sticlă de unde să se vadă terenul și, obligatoriu, un manej pentru ca programul de antrenament să nu mai depindă de vreme. Toate făcute după principiul ”Nu este înțelept să cheltuiești prea mult, dar nu este deloc înțelept să cheltuiești prea puțin”.

”Acum am 4 instructori și 3 îngrijitori. M-au întrebat ce-mi doresc de la locul ăsta, care a devenit așa prin munca noastră efectivă. Noi am ridicat scheletul, noi am bătut scândura și am izolat grajdul, noi am făcut pardoseala din cauciuc, am construit gardul și am plantat sălciile…Iar lucrul ăsta se simte în energia acestui loc. Oamenii sfințesc locurile. S-au selectat singuri…au rămas nu ”cei buni” ci ”cei potriviți”! Fiecare mesaj primit de Asociația Sportivă Ecvestră ,,La Sălcii” face referire la echipă, la oamenii de calitate de aici, o raritate în timpurile de azi. Revenind la ce-mi doresc, vreau să deschid poarta,  să văd pe teren 5 cai la lucru cu copiii, să salut părinții, să-mi iau calul, să încalec și să mă duc în pădure, să vin înapoi și să plec acasă. Asta înseamnă ca totul să meargă ca pe roate. Iar visul meu este să fac turism ecvestru, să ajung la Trei Fântâni cu turiștii, doar prin pădure, pornind de la Bâtca Doamnei, Agârcia, Secu, Vaduri…am mers deja cu mașina. Intuiesc că în doi ani o să facem asta, cu două, trei opriri la stână sau undeva și să ajungem turiștii străini la Trei Fântâni. Știu un tip la Gheorgheni care face 5 zile călare prin pădure cu turiști suedezi, elvețieni, francezi, nemți, austrieci. Merg călare pe Hășmaș, a patra zi coboară în Trei Fântăni, stau la o pensiune, mănâncă păstrăv, se odihnesc și dimineață pleacă în Lacu Roșu. Asta vreau să fac și eu. Și mai vreau ceva: să fac o minifermă. Sunt copii care habar nu au cum arată o găină”.

Cristina Mircea