Poiana Teiului – o comună care a făcut pași importanți spre civilizație în ultimii ani, are școli, grădinițe, cămine culturale, terenuri de sport și locuri de joacă demne de mediul urban. Și copii foarte buni, care optează, în număr mare, pentru studii superioare. Pentru ei, administrația locală s-a străduit să creeze condiții cât mai bune de educație și dezvoltare. Iar pentru toată comunitatea – condiții de confort și de siguranță (apropo de faptul că a fost înlăturat pericolul reprezentat de zăporul de pe Bistrița, dar a rămas în rezolvare problema pârâului Bolătău). Despre intențiile și planurile pentru viitor am discutat cu doamna primar Ana Ancuța.
– Ce vă doriți pentru anul acesta, un an zbuciumat, în care ne-am bucurat că am scăpat de restricții, am dat de război și aproape nu mai avem curaj să ne gândim la viitor?
– Sincer, în primul rând sănătate și pentru mine și pentru comunitatea din care fac parte, pentru că atunci când ești sănătos poți realiza toate lucrurile. Mai greu, mai ușor, mai bine, mai rău, dar poți. În ceea ce privește partea de proiecte îmi doresc enorm și este visul meu din mandatul trecut să am străzile asfaltate 100%. E important pentru fiecare dintre noi ca atunci când ieșim din curte să nu mergem prin noroaie și prin bălți. În sensul acesta, am depus un proiect pe linia de finanțare Anghel Saligny și sperăm într-o finanțare pentru cele 28 de drumuri sătești, în lungime totală de 5,6 kilometri. La noi în zona de munte așa sunt drumurile, unul de 300 de metri, altul de 200, altul de 2 kilometri. De obicei sunt străduțe scurte și înguste, dar cu multe locuințe. Noi am reușit să asfaltăm 80% din străduțe și apar discuții de genul ”dar de ce acolo ați putut asfalta și la noi nu?”. Ăsta este reproșul care mi se face de 4 ani de zile. Și atunci eu îi rog pe oamenii mei dragi, cum îmi place să le spun, dacă au încredere în mine ca primar, să aibă și răbdare, pentru că nu le putem face pe toate odată. Depindem de bani.
– Tot de bani depinde și îndiguirea pârâului Bolătău, care creează probleme la ploile torențiale. Care este situația?
– De partea cealaltă a pârâului sunt foarte multe locuințe și, în momentul în care sunt calamități, oamenii râmân efectiv izolați. Am avut discuții cu domnii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor despre un proiect de îndiguire, pentru a proteja acele locuințe. Sunt 190 de gospodării, iar digul ar trebui făcut pe o distanță de 3,5 kilometri. Dacă SGA investește în acest proiect, ulterior eu pot să fac punți de traversare din drumul național spre locuințele cetățenilor. Mi se rupe inima când avem calamități și-i văd pe oameni, pe partea cealaltă a pârâului, cum îmi fac semne cu mâna și mă rog să ne ferească Dumnezeu de un incendiu, de o urgență, că nu se poate ajunge acolo!
– Și aveți vreun răspuns care să vă dea speranță?
– Mi-au zis că există un studiu de fezabilitate făcut și speră, la fel ca și noi, într-o finanțare de la Guvernul României. Ce am reușit eu la Petru Vodă este o punte de traversare peste pârâul Bolătău, de care beneficiază cam 24 de familii. Acum sunt în discuții cu constructorul, încerc o a doua punte, de care vor beneficia peste 20 de familii. Le-am gândit să existe o variantă ca, în caz de calamitate, omul să poată măcar să traverseze cu piciorul, să nu mai rămână izolat. Și în felul ăsta rezolv cât de cât o problemă.
– Ce vă mai doriți pentru comunitatea din care faceți parte?
– E mare nevoie de o sală de sport, pentru că în comunitate avem și tineri. Ei nu au un loc unde să se relaxeze. La Poiana Teiului le-am făcut terenul de sport, dar nu este acoperit, așa că trebuie o sală de sport. Tinerii practică fotbal, volei, tenis de câmp. Le-am cumpărat plasă pentru terenul de sport și seara după ce se întorc de la muncă sau după programul de studiu se duceau să joace tenis de câmp.
– Sala ar putea fi folosită inclusiv de copii în afara orelor de școală?
– La școală am reușit să le fac o sală de sport în mandatul trecut, dar e o sală care are 20 de metri pe 18 cred. Sala aia de sport o folosesc pe timp de iarnă, în ideea de a face mișcare, dar pentru a practica un sport nu prea este spațiu. Și am discutat cu doamna director, avem un teren de sport în spatele școlii din Galu, îl vom reamenaja, pentru că are o vechime de 15-20 de ani și trebuie făcut, în așa fel încât copiii să beneficieze și de acel teren pe timp de vară. În altă ordine de idei, părerea mea este că o sală de sport ar uni oamenii, pentru că sunt sigură că nu se vor duce doar cei de 20 de ani să facă sport, și eu m-aș duce, care am 50, se duce și cel de 40 de ani, poate și cel de 60 și ar fi o întâlnire între generații. Și căminele culturale le-am renovat tot în ideea interacțiunii dintre oameni, Avem 3 cămine culturale, pe cel de la Poiana Largului l-am dat la Consiliul Județean, pentru o stație de pompieri și de ambulanță, care deservește toată Valea Muntelui, iar celelalte două am vrut să le păstrez pentru activității cu copiii, în special. Făceau serbările școlare pe terenul de sport și, dacă ploua, se strica toată povestea. Primeam oferte pentru spectacole de teatru de păpuși, de exemplu, și nu aveam unde să le ținem. Iar în căminul de la Galu, la care am făcut recepția de un an de zile, avem copii care fac karate și au rezultate la nivel internațional. Avem și un instructor de la Târgu Neamț care vine și face dansuri cu ei, sunt copii excepționali. La dansuri nu au încă rezultate la nivel internațional, dar probabil că vor urma. Și vreau să pun o încăpere la dispoziția unei doamne profesoare de muzică, la after-school, pentru ore de canto. Sunt genul de om care consideră că indiferent cât îți este de greu ca părinte, educația copilului trebuie să fie prioritară. Și de la ideea asta plec cu activitățile extrașcolare și cu asigurarea condițiilor de studiu. Am făcut școala de la Galu nouă, am renovat școala de la Petru Vodă, am făcut grădiniță nou-nouță, arată excepțional, cine intră în grădiniță spune că nici la oraș n-a văzut așa ceva.
– Este remarcabil faptul că faceți parte dintre primarii care încearcă să diminueze diferențele dintre rural și urban, despre care se vorbește destul de mult, inclusiv cu argumente și păreri contradictorii.
– N-am fost niciodată de acord cu ideea diferențelor majore dintre urban și rural. Avem copii în școlile noastre care dau clasă copiilor de la oraș. Credeți-mă! Și copilul de la țară este pus la treabă, dar își face timp și pentru învățat. Abia am încheiat un proiect cu școala, le-am cumpărat copiilor, prin sponsorizări, 3 table inteligente. Și sunt atât de încântați și le folosesc cu atâta drag și spun că au vorbit cu prieteni de-ai lor de la oraș care nu au așa ceva. Și le spun ”Chiar dacă sunteți de la țară, voi meritați tot, când o să mergeți la liceu trebuie să fiți pregătiți în toate privințele și să puteți spune că ați avut toate condițiile”.
– La ce licee merg copiii din comună?
– O parte la Piatra-Neamț, o parte la Târgu Neamț și o parte, care sunt foarte, foarte buni, dar provin din familii cu o situație financiară modestă, se duc la Borca, pentru că părinții nu-și permit să-i țină la oraș. Și avem copii care au învățat la Borca și au ajuns ingineri silvici, arhitecți, medici. Este un liceu foarte bun.
– Ce planuri mai aveți pentru acest mandat, având în vedere că majoritatea proiectelor importante le-ați realizat deja?
– Da, noi primarii obișnuim să spunem că am făcut și că am reușit, dar un singur om nu poate să realizeze nimic. Am în spate o echipă, de care la început poate am fost un pic nemulțumită, poate am fost suspicioasă în privința unora, poate alții nu se ridicau la nivelul așteptărilor mele, pentru că eu sunt genul ăla de persoană care vrea să facă totul foarte rapid. Atât de frumos s-au format oamenii ăștia, atât de mulțumită sunt de ei încât la fiecare întâlnire pe care o facem le spun ”Mulțumesc oamenii mei dragi, pentru că fără voi nu aș fi reușit nimic!”. Trebuie să fim realiști, trebuie să fim echilibrați și să spunem lucrurilor pe nume: primarul este locomotiva care trage vagoanele. Și asta au înțeles cei 26 de oameni din echipa mea. Dezavantajul unei femei în administrație este că e privită ca o persoană firavă, care dacă este lovită, nu se mai poate ridica. Am exemple de domni cu școală care, în momentul în care am câștigat alegerile în mandatul trecut, au spus că o femeie la conducere niciodată n-o să facă față. După un an de zile aceiași domni și-au cerut scuze, constatând că o femeie poate face ce n-au făcut mulți bărbați în 30 de ani.
A consemnat Cristina Mircea
