În ziua de 4 martie, la 45 de ani de la devastatorul cutremur din 1977, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea 37/2022 care modifică și completează OG 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente.
Potrivit noilor reglementări, până la sfârșitul acestui an, directorii unităților de învățământ și ai spitalelor și policlinicilor construite înainte de 1978 trebuie să dispună începerea expertizării tehnice a construcțiilor, în vederea încadrării într-o anumită clasă de risc seismic. Termenul pentru finalizarea expertizelor și a fundamentării măsurilor de intervenție se întinde până pe 1 iunie 2024.
Conform noii legi există 4 clase de risc seismic, clădirile cu risc de prăbușire totală sau parțială fiind încadrate în clasa RsI, iar cele susceptibile de avariere majoră în clasa Rs II. Problema este că legea nu stabilește niciun termen până la care să fie făcute intervențiile de punere în siguranță și nici fondurile din care ar urma să fie făcute aceste intervenții, textul legii referindu-se strict la expertize și la bugetele Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației din care vor fi suportate costurile acestora. Așadar, cel puțin în primă etapă, vom avea o sumedenie de expertize, dar doar firave promisiuni de finanțare prin PNRR pentru spitale. Pavilionul vechi al Spitalului Județean de Urgență Județean și Secția de oncologie sunt două din clădirile despre care se știe de mulți ani că prezintă risc de prăbușire la cutremur. Ambelor li s-au făcut expertize periodic, dar niciodată nu s-au găsit fonduri pentru demolare și construirea unor corpuri noi. Acum, urmează …alte expertize.
Cristina Mircea
și lumea se mai întreabă încă de ce nu vin medici pe posturile vacante de la spitalul județean.
cât de disperat trebuie să fii să accepți să te angajezi într-un loc nesigur, unde poți muri sub dărâmături sau ars de viu încercând să-ți salvezi pacienții?