Tribunalul Neamț a respins astăzi, 18 februarie, propunerea DIICOT de prelungire a arestului la domiciliu pentru medicii Eugen Leonard Chirițescu și Mircea Constantin Oană, cercetați în dosarul concediilor medicale fictive, și a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile în privința lor. În această perioadă, ei trebuie să respecte o serie de obligații, printre care și aceea de a nu exercita profesia de medic. Instanța a respins, de asemenea, prelungirea arestului la domiciliu pentru Cezar Neculăeș și Neculai Stan, dar a admis prelungirea arestării preventive pentru foștii angajați ai Casei de Asigurări de Sănătate Neamț.
”Dispune prelungirea măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 24.02.2022 şi până la data de 25.03.2022, inclusiv, faţă de inculpaţii: 1. Neculăeș Florin cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat; înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (376 de acte materiale); fals intelectual în forma instigării, în formă continuată (133 de acte materiale) şi uz de fals în formă continuată (295 de acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal. 2. Stan Mariana Nicoleta, cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (105 acte materiale), fals intelectual în forma instigării, în formă continuată (40 de acte materiale), uz de fals, în formă continuată (81 de acte materiale) şi alterarea integrităţii datelor informatice, în formă continuată (134 de acte materiale)”, a decis instanța.
Hotărârea poate fi contestată atât de către procuror, cât și de către inculpați în termen de 48 de ore de la pronunțare, situație în care decizia definitivă va fi luată la Curtea de Apel Bacău.
Ancheta DIICOT a debutat în noiembrie 2021, procurorii constatând că cei 6 inculpați ”s-au asociat în scopul comiterii de fraude în dauna bugetului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, prin inducerea în eroare a reprezentanților acestora și chiar prin implicarea directă, cu prilejul solicitării decontării de concedii medicale ale unor angajați ai societăților comerciale pe care le-au folosit în acest scop”.
Din cercetări a rezultat că cei doi foști angajați ai Casei de Asigurări, care cunoșteau modul de decontare a concediilor medicale, au făcut un ”parteneriat” cu medici și cu ”persoane din familie sau anturajul apropiat”, scopul fiind ”obținerea frauduloasă a sumelor de bani corespondente decontării concediilor medicale în cauză”.
”Activitatea infracțională a grupului s-a desfășurat sub mai multe modalități, respectiv un palier pe care a avut loc angajarea cu caracter fictiv a unor persoane la anumite societăți comerciale, pe alt palier obținerea unor documente medicale, beneficiind de sprijinul unor medici specialiști și medici de familie, care atestau în mod nereal faptul că persoanele solicitante de concedii medicale prezentau anumite boli, iar pe palierul final aceleași persoane s-au adresat concomitent mai multor Case Județene de Asigurări de Sănătate de unde au beneficiat simultan, în mod fraudulos, de diverse sume de bani. Prejudiciul estimat în cauză se ridică la aproximativ 6 milioane de lei”, se precizează în comunicatul DIICOT din noiembrie 2021.
Cristina Mircea