Site icon

”La 169 de ani de la nașterea lui Nicu Albu, Parcul Cozla a ajuns o ruină”

Nicu Albu, primarul emblematic al orașului Piatra-Neamț, s-a născut pe 2 februarie 1853 și, înainte de a conduce urbea de sub Pietricica a fost prefect, deputat și senator. A fost prefectul care a introdus rețeaua telefonică în toate localitățile județului și a fost primarul care, într-un mandat de doar 3 ani (1901-1904) a transformat total orașul, construind bulevarde, străzi, trotuare, apărări de maluri, digurile de pe Bistrița și modernizând clădirile și iluminatul public. Piatra-Neamț a fost primul oraș din țară luminat cu lămpi electrice. Tot în mandatul lui Nicu Albu au fost construite drumurile care leagă Piatra Neamț de Târgu Neamț, prin Poiana Largului și Pipirig, și au fost extinse căile ferate. Lucruri pentru care astăzi doar studiile de fezabilitate, proiectarea și obținerea finanțării durează pe puțin 3 ani.

Dar proiectul de suflet al primarului Nicu Albu a fost amenajarea Parcului Cozla. După alunecările masive de teren de pe 31 mai 1897, dealul continua să fie o amenințare pentru oraș la fiecare ploaie torențială. Proiectul de consolidare a început, în 1901, cu împăduririle și a continuat cu drumul pietruit, apărările de maluri, rigolele și amenajarea celor 3 platouri, denumite acum Cercul Gospodinelor, Colibele Haiducilor și Parcul Zoo.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet pin up mostbet mostbet

Astăzi, la 169 de ani de la nașterea lui Nicu Albu, opera sa arată ca un loc părăsit. Cozla are un bloc din beton în vârf, abadonat de ani de zile și fără șanse să devină ”ceva”, pârtia de schi este inutilizabilă, drumul care duce spre Cercul Gospodinelor, rigolele și apărările de maluri își arată, pe deplin, vârsta, iar Parcul Zoo a fost închis.

Am fost și eu în week-end pe Cozla și multă lume se duce pe acolo, unii fac sport, alții se plimbă, dar n-au ce vedea”, a declarat Iulian Luca, președintele Asociației Nicu Albu. ”La 169 de ani de la nașterea lui Nicu Albu, Parcul Cozla a ajuns o ruină. Excepție fac restaurantele, dar în rest, oamenii nu știu exact unde este rezervația fosiliferă, care nu este pusă în niciun fel în valoare, cum nu știu nici de izvoarele minerale, care acum probabil că sunt colmatate. Datorită acelor izvoare Piatra-Neamț era oraș turistic, venea foarte multă lume, iar beneficiile apei pentru diverse afecțiuni au fost dovedite, pentru că s-au făcut analize la Iași. Erau în zona dinspre Dărmănești mai încolo de pârtie. Dar nu văd să preocupe pe nimeni acest subiect. Cum nu se discută deloc nici despre consolidare. Eu am făcut niște demersuri către primărie când era domnul Chitic, am vrut să folosim bani din fondul de mediu, nu noi, ci primăria pentru consolidarea terenului, asta e prima urgență. Ce s-a făcut acolo în perioada lui Ștefan a cam distrus. Și s-au cheltuit mulți bani degeaba. Din ce fonduri are primăria acum măcar de-ar face drumul până sus la Cercul Gospodinelor. Am observat că a dispărut multă piatră cubică și nu știu ce s-a întâmplat cu ea. Păcat! Acolo e o zonă foarte bună pentru turism, dar cine să facă ceva?”.

Cristina Mircea

 

Exit mobile version