Polițiștii habar nu au cum să verifice măștile, dar vor acționa ”particularizat la fiecare caz întâlnit”

1

De astăzi, 8 ianuarie, a redevenit obligatorie purtarea măștilor de protecție în toate spațiile, dar acestea nu trebuie să fie textile, ci doar medicale sau de tip FFP2. Excepțiile sunt: copiii cu vârsta mai mica de 5 ani, persoanele care sunt singure în birou, prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane, reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane, vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare dintre celelalte persoane din public, persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc) sau activități sportive.

Teoretic, toți ceilalți care nu respectă obligația de a purta măștile omologate, în mod corect (să acopere gura și nasul) sunt pasibili de sancțiuni. Practic, polițiștii habar nu au să facă diferența între măștile textile și cele medicale, și nici între cele de tip FFP2 și ”suratele” lor FFP3 sau KN 95, cum de altfel nici mulți dintre cetățeni nu știu. Deci sunt la mâna comercianților, care le pot vinde orice tip de mască asigurându-i că este ”conformă”. Iar prevederile legale stabilesc amenzi între 500 și 2500 de lei, fără detaliile necesare pentru a diferenția responsabilitățile în cazul unor bătrâni, de exemplu, care au cumpărat ce li s-a oferit. Cine este amendat? Nu era mai simplu pentru toată lumea să fie retrase din comerț măștile care nu prezintă caracteristicile necesare decât să fie trimiși polițiștii la vânătoare de straturi, pliuri și polipropilenă? Ca să nu mai spunem că Franța și Spania au retras măștile FFP2 de pe piață până la efectuarea unor „analize ştiinţifice aprofundate”, care să stabilească exact care este toxicitatea pulmonară a unuia dintre componente (grafen). Iar în România acest tip de mască tocmai a devenit obligatoriu, probabil pe considerentul că plămânul de român, călit cu aer de Carpați, e mai rezistent decât alveolele pulmonare ale cetățenilor de pe Valea Senei.

În fine, prinși între aberațiile de pandemie și îndatoririle lor normale, sătui să fie apostrofați, și conștienți ce înseamnă 2500 de lei pentru buzunarul unui român care trăiește din salariul minim pe economie, polițiștii (și jandarmii) vor trebui să facă un slalom elegant. Poliția Neamț a avut un răspuns extrem de diplomat (și de vag) la întrebarea despre posibilitatea concretă de verificare a măștilor și, implicit, de aplicare a sancțiunilor: Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț vor acționa în mod gradual si proporțional în conformitate cu noile modificări legislative, particularizat la fiecare caz întâlnit”.

În traducere liberă, răspunsul transmite, subtil, mesajul că este foarte puțin probabil să fie cineva amendat, indiferent de tipul de mască pe care o poartă. Un răspuns pe măsura competenței ministrilor care aruncă pe piață o prevedere legală fără niciun instrument practic de aplicare concretă. Va trece pandemia până ce iluștrii guvernanți vor înțelege că nu are nicio eficiență impunerea obligației de a purta un anumit tip de mască, atât timp cât organelor de control nu li se face niciun pic de instruire și li se spune indirect ”Descurcați-vă!”.

E adevărat, dincolo de povestea cu grafenul, Uniunea Europeană consideră că măștile FFP ”filtrează cel puțin 94% din toți aerosolii, inclusiv virusurile din aer precum SARS-CoV-2”, lucru consemnat întocmai în noua hotărâre de prelungire a stării de alertă, ca și cum simpla enunțare/scriere a rezolvat problema. Modul de aplicare poate fi lăsat pe baza abilităților individuale ale polițiștilor și jandarmilor. În concluzie, revenim sistematic la expresia consacrată: teoretic (și scriptic) stăm bine, dar practica ne omoară!

Cristina Mircea

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.