După doar o săptămână de funcționare, pârtia din Durău s-a închis

0

Numărul mare de schiori, plus amatori de săniuș, și încălzirea neobișnuită a vremii pentru această perioadă au determinat administratorii pârtiei din Durău să ia o decizie responsabilă: intrarea pârtiei în conservare.

Se făcuse gheață pe câteva porțiuni pe pârtia de sănii, am avut și cam multe accidente pe 31 decembrie– 6 la sănii și unul la schi, și organizatorii au luat o decizia bună, din respect pentru oameni. Am văzut pârtii prin țară, unde se schia în mocirlă, dar la Durău administratorii au închis pârtia știind că dacă o lasă în continuare deschisă, se strică și stratul de bază. Temperatura a ajuns la plus un grad, tunurile de zăpadă nu funcționează eficient decât dacă sunt cel puțin minus 3 grade și nu exista altă soluție. Zăpada este un consumabil. Când 400 de schiori sunt simultan pe pârtie, evident stratul de zăpadă se micșorează, iar la baza pîrtiei, unde se face oprirea, prin frânare bruscă, zăpada aproape se lichefiază”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.

În afară de asistența pe pârtie, salvamontiștii au avut intervenții pentru scoaterea unor mașini eșuate în șanțuri și pentru recuperarea turiștilor care s-au rătăcit în masivul Ceahlău. Spre deosebire de alți ani, revelionul nu a atras la Dochia foarte mulți iubitori de munte, în schimb Stațiunea Durău a fost foarte aglomerată, principala atracție fiind, desigur, pârtia.

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.