Demolarea vechiului sediu al Judecătoriei Târgu Neamț este un exemplu dureros de lipsă de respect față de memoria înaintașilor și, în genere, față de istorie. Clădirea NU este monument istoric, Nu a fost niciodată clasată și, ca atare, NU este protejată de lege, deși ar fi meritat (aici au lucrat Kogălniceanu și primul primar pus de Alexandru Ioan Cuza), și are același regim ca orice proprietate privată. Primăria Târgu Neamț nu are nicio legătură cu subiectul, imobilul aflându-se în proprietatea Ministerului Justiției, care a deci că are nevoie de un sediu nou. Argumentele sunt multiple și țin de strict de condițiile optime de funcționare a unei instanțe. Le prezentăm așa cum ne-au fost comunicate de purtătorul de cuvînt al Tribunalului Neamț: ”În prezent, întreaga activitate a Judecătoriei Tg. Neamț se desfășoară într-un imobil închiriat pe Bulevardul Mihai Eminescu, bl.M11, sc. C, parter. Imobilul care aparține Judecătoriei, de pe strada Stefan cel Mare nr. 53, se afla într-o stare de uzură foarte avansată, situaţie improprie deşfăşurării activităţii unei instanţe de judecata si care necesita demolarea sau o reparaţie capitala.
O reparaţie capitală a clădirii existente nu se justifică, costurile fiind prea mari. Suprafaţa desfăşurată de 338 mp, este dezvoltată numai pe parter și nu asigură nici măcar minimul de spaţiu necesar și de confort pentru buna desfăşurare a activităţii unei instanţe de judecată.
De asemenea, prin aranjarea spatiilor nu este respectat niciunul dintre circuitele necesare si anume: cel al publicului, al personalului, al arestaţilor și spatiile de pază. De asemenea, numărul de birouri este absolut insuficient, 9 judecători au repartizate doar două birouri, prin care se realizează și trecerea in celelalte. Biroul preşedintelui de instanţă reprezintă locul prin care se face accesul şi în unica sală de judecată, iar pentru a se ajunge la unica toaletă care există în instanţă, accesul se realizează prin birourile judecătorilor si cele ale personalului auxiliar.
Pentru personalul auxiliar al instanţei există un singur birou, în care ar trebui să-şi desfăşoare activitatea un număr de 10 grefieri.
Grefierul șef dispunea de o încăpere de 11,40 mp care avea şi destinaţia de birou de informare şi relaţii cu publicul şi în care era alocat şi spaţiul pentru judecătorul de serviciu. Mai mult, nu exista nici o legătură directă între biroul preşedintelui de instanţă cu biroul grefierului sef, accesul realizându-se prin tranzitarea biroului de grefieri şi a birourilor judecătorilor.
Pentru compartimentul arhivă şi registratură există o singură încăpere de dimensiuni reduse, iar spaţiul pentru public era de aproximativ 3 mp. Accesul arestaţilor în sala de şedinţă se realiza prin zona publicului, deoarece nu exista o alta variantă.
Având în vedere starea tehnică a construcţiei existente în care îşi desfăsoară activitatea Judecătoria Tg. Neamt, se impune ca necesară şi oportună construirea unui nou imobil, ce se va executa conform cerinţelor din noul Ghid de proiectare al instanţelor judecătoreşti, pentru asigurarea funcţiunilor specifice si necesare desfăşurării activităţii în condiţii corespunzătoare. Din cele prezentate rezultă imperios necesar construirea unui nou sediu pentru Judecătoria Tg. Neamţ. Realizarea unui nou sediu este soluţia optima economic și durabilă pentru o activitate desfăşurată în condiţii corespunzătoare”.
Proiectul tehnic prin care clădirea existentă să fie desfiinţată şi apoi să se construiască un sediu nou pentru Judecătoria Târgu Neamţ este deja avizat favorabil de Consiliul Tehnico-Economic din cadrul Ministerului Justiției.
Cristina Mircea
Urât,murdar,miroase chiar a afacere de doi lei…