Presa, poliția și monolitul din tablă

Nu este un secret că șefimea din Poliția Română manifestă o angoasă specifică față de mass-media. Este chiar mai accentuată decât aceea generată de ”oaspetele” neanunțat de la Capitală, pentru care nu au avut timp să întindă binecunoscutul covor roșu, de la prag până la ușa inspectorului șef, destul cât să ascundă tot gunoiul ce ar putea tulbura fața cinstitului înstelat…

Dar să revenim la mass-media… frica e intrată în oase și atârnă ca sabia lui Damocles deasupra oricărui ”nefericit” ce se poate trezi imediat vinovat de întinarea imaginii – altminteri imaculată, desigur – instituției, Poliției Române, ba chiar a onor Ministerului. Consecința… zicea ceva domnul Bode despre porcul care zboară, pe principiul ”io te-am făcut, io te omor!”. Celebrul Șoric – zicea un mare boss venit de la București – rămânea încă mult și bine în funcție dacă jongla mai inspirat cu presa.

I-ați vazut și auzit, mulți dintre ei sunt comunicatori-dezastru, nu pot lega două cuvinte, fie el un șefuleț de servciu, un inspector șef ori un ditai director de direcție pe la circulație sau în altă parte! Sunt un deliciu pentru degustătorii de interviuri de gen. De asta, mulți dintre ei se feresc de microfoane, de camere video și preferă – în caz de extremă necesitate – interviuri înregistrate cu întrebări dinainte adresate. Și tot acesta este motivul pentru care orice apariție în presă este luată la creion, citită și răscitită de Biroul de Presă, apoi de șef, în așa fel încât să nu dea apă la moara presei. Decât să scrie ceva despre vreun șef – fie și de bine – e preferabil să nu se scrie deloc.

Îmi amintesc un șef de serviciu care s-a ascuns în birou de teama să nu dea ochii cu presa. M-am amuzat atunci pe seama lui și înțelesesem pe parcurs că nu era – de departe – singurul specimen. Teama în fața microfonului este – de cele mai multe ori – direct proporțională cu nesiguranța profesională.

Ei, uite că într-o asemenea cheie trebuie citită următoarea întâmplare cu iz anectodic, bazat pe evenimente reale, într-un mic și cochet orășel de provincie – cu rol de reședință de județ -, un fapt ce se putea rescrie în orice altă parte a țării, cu ”osebirea” că de aici s-a inspirat și marele Caragiale, pentru ”O scrisoare pierdută”. De aceea nici nu-i dăm numele și facem doar observația că protagoniștii cheie sunt cu toții împuterniciți pe funcție și degrabă ”râvnitoriu” de împământare (ca să înțeleagă și ministrul nostru) pe funcții…

Așadar, iaca se face un an deja de când presa de can-can și cam tot ce avem pe palierul ”paranormal/SF/masturbare intelectuală (vorba lui Eminescu)” făcea senzație cu un monolit apărut așa, ca din senin, în Utah-SUA. Și ca orice ”senzațional” care se respectă, brusc aflarăm că misteriosul obiect a dispărut, cam tot așa cum apăruse. Din nou, știri și povești…

Noi, românii, se vede că suntem destul de bine conectați la trendul în materie și brusc, ieșim ca păduchele în frunte, preluând și resuscitând b…na americanilor. Dintr-o dată, sărbătoarea națională lasă loc știrilor despre reapariția monolitului undeva pe un deal, în minunatul nostru orășel de provincie, cu istorie încărcată, tradiții, obiceiuri și cu… fraierii săi! Aceștia din urmă au făcut un adevărat pelerinaj la apariția ajunsă pe tărâm românesc tocmai din Utah. Indivizi conectați la lectura de gen susțin că a poposit printr-un canal de comunicare tip Vortex și… câte și mai câte! S-a format o imensă coloană de gură-cască, într-o mișcare de dute-vino până spre vârful dealului ca să vadă minunea, să posteze poze, filmulețe, să-și dea cu părerea…

Într-un gest de oarecare sobrietate, presa locală nici nu a băgat în seamă acest ”fenomen”, cu excepția unei redacții care a ales totuși să posteze un filmuleț în care arăta că ”monolitul” nostru este – nici mai mult, nici mai puțin – un stâlp din tablă, sudat la colțuri și decorat în onduleuri de flex… într-un cuvânt, o glumă proastă și nimic mai mult! ”Minunea” a ținut să rămână în micuțul orășel doar trei zile, după care – la fel ca în Utah, că nu suntem cu nimic mai prejos decât americanii – a dispărut!

Glumă-neglumă dar se pare că luase un rostogol destul de amplu, astfel încât știrea a ajuns înapoi în SUA și la Inspectoratul de Poliție se înregistra solicitarea de lămuriri a unui jurnalist de la USA Today. Dintr-o dată conducerea a fost pusă pe jar, cu ceva alimentare de la Serviciul Cabinet, și astfel se emite dispoziția rezolutivă a comandantului unității de verificare. Nu se acceptă nici o justificare, nici un argument, nici o ironie legată de această glumă de prost gust și – la insistența șefimii – se constituie echipa de cercetare la fața locului, cu judiciarist de la IPJ și criminalist de la Poliția Municipiu, ambii smulsi din lucrări ”mai puțin importante”.

Ce naiba să le scrii în raport? Că ai văzut o denivelare cu câteva pietre răscolite? Dacă o vorbă din bătrâni spune că fiecăruia trebuie să-i vorbești ”pre limba lui”… echipa noastră, vituperată prin penibilul situației și nivelul atât de jos al capacității de înțelegere a factorului de comandă, încropește un PeVeu… vedeți captura mai jos.

Jenat de penibilul lucrării născute, șeful de servciu încearcă să dreagă busuiocul și cere refacerea raportului, că se dă în bășcălie și brusc, Poliția e o instituție mult prea serioasă. ”Păi, fratele meu, voi ați fost serioși atunci când ați generat această lucrare?! Nu! Așa rămâne, dacă nu-ți convine constatarea noastră, te poftim să-ți antrenezi propriile simțuri, în teren, exact acolo unde ne-ai trimis pe noi…”.

S-a simțit nevoit să trimită o nouă echipă care, nu a făcut decât să se joace de-a poliția, îmbrâcând sobru o investigație, cu identificarea celor mai apropiate curți și a celor câteva camere de supraveghere de pe posibile căi de acces. Fix pârț, dar suficient cât să îngroape în clasare o b…nă de presă, care a trezit vigilența conducerii IPJ… și pentru care au trebuit scoși din producție trei ofițeri de județ și un criminalist.

Culeasă de

Vitalie Josanu