Laura Gavriliu – artistul care creează hăinuțe elegante pentru copii

3

A învățat să coasă la o mașină Singer veche, cu pedală, pe care o are și acum. Era copil, și peste drum de casa bunicii din Costișa, locuia o croitoreasă care a avut răbdarea să-i arate cum se face o mânecă, o fustă, un cloș, și să n-o certe când strica o grămadă de țesături. Creativitatea a apărut pur și simplu și a devenit, subtil, o formă de libertate. Într-o societate în care totul era controlat și planificat până la ultimul detaliu, o croială atipică și ușor excentrică era evadarea din atmosfera cenușie, într-o lume colorată.

 

  • ”La o hăinuță de copil trebuie să fii foarte atent cu țesăturile care iau direct contact cu pielea, trebuie să alegi foarte bine căptușelile, ața, accesoriile”

 

Când era mică, Laura Gavriliu voia să se facă învățătoare. Acum are 52 de ani și face hăinuțe pentru copii: ”Am vrut dintotdeauna să lucrez cu copiii. După ce am absolvit liceul, vreo 2 sau 3 ani am fost suplinitoare la câteva școli, apoi am lucrat 10 ani transporturi, fel ca și soțul meu. Când s-a desființat compania la care lucram a fost un moment de răscruce și ne-am gândit că am putea face ceva pe cont propriu. Eu sunt născută în zodia Gemeni și-mi este foarte familiar orice lucru care se face cu mâinile. O mare pasiune de-a mea erau prăjiturile și prima idee a mers spre cofetărie, doar că era nevoie de investiții foarte mari, și atunci am ales să facem hăinuțe pentru copii. Am cumpărat două mașini de cusut, am păstrat și Singer-ul din copilărie și așa am început. Ușor, ușor, ne-am perfecționat. Ideile îmi vin de oriunde, de la o haină de păpușă, de la o pictură frumoasă, de la o combinație de culori care-mi place. Sigur, urmăresc și marile brand-uri, dar îmi imaginez mereu că îmbrac copiii mei, cred că așa am rămas setată de când făceam hăinuțe pentru ei. Este o meserie complicată, pentru că mâinile noastre sunt de oameni mari. Dacă s-ar face hăinuțele astea cu mânuțe de copii, ar fi mult mai simplu. La nivel de tipar, o rezervă de 8 mm, pe un umăr care are 4 cm sau 3,5 cm, se vede din avion, pe când la o haină de adult nici nu se observă. La hăinuțele pentru copii orice milimetru contează. Iar lumea zice că sunt mici, se folosește doar un pic de material și nu înțelege de ce sunt scumpe. E adevărat, folosesc un pic de material, dar manopera – care face diferența între un preț și altul, este destul de costisitoare și asta se regăsește în prețul produsului. La o hăinuță de copil trebuie să fii foarte atent cu finisajele, trebuie să fii foarte atent cu țesăturile care iau direct contact cu pielea, trebuie să alegi foarte bine căptușelile, ața, accesoriile. Aceste hăinuțe trebuie spălate mai des și nu poți folosi orice tip de materiale, întotdeauna pentru copii atenția e mult mărită față de adulți, eu așa consider”.

Hăinuțele lucrate la atelierul soților Gavriliu trec proba timpului și a deselor spălări și ajung pe grupuri de mămici, care fac schimb între ele. Și, dacă la începuturile afacerii, modelele se adresau copiilor cu vârste între 6 și 12-13 ani, acum firma Iridor produce și hăinuțe pentru copiii abia veniți pe lume.

 

 

 

  • ”În copilărie și în adolescență am suferit de lipsa cărților, de lipsa muzicii”

 

Ziua Laurei Gavriliu începe la 5,30 dimineața, în sunetul alarmei de la telefon, pe care nu-l agreează neapărat. La 6,45 este deja la atelier și până la ora 16 nu se oprește niciun moment din treabă: le explică fetelor ce au de făcut, pregătește tiparele, scoate modelele noi și comenzile, vorbește cu clienții, face calcule, se ocupă cu aprovizionarea, alege tot felul de accesorii și de țesături, se gândește la viitoare modele. Cu sensibilitatea de artist, de mamă, de om mulțumit când vede cât de fericit este un copil îmbrăcat frumos.

După ce pleacă fetele, mă adun și eu un pic, mai fac lucrurile pe care n-am reușit să le rezolv, soțul se ocupă cu partea lui și așa ne apucă ora 18, când plecăm acasă. După ce ajung acasă, prima dată îi pun masa soțului meu. Eu am ore fixe de masă, pentru că m-am luptat mult timp cu greutatea și altă variantă ca să mă păstrez în niște limite de bun simț nu a fost decât să am mese la ore fixe. Mănânc la ora 10 și la ora 4 și atât. Seara gătesc, urmăresc cursuri online, uneori canale de youtube, uneori citesc, mi-am propus să învăț ceva nou în fiecare zi, n-aș putea altfel. Am teancuri de cărți comandate și necitite. Dacă aș avea timp liber, le-aș citi pe toate. Și mi-ar mai plăcea să călătoresc. Nu reușesc, dar mi-ar plăcea să cunosc alți oameni și să văd alte locuri. Însă primul lucru să citesc. Acum citesc o carte despre respirație, mai am puțin și o termin, dar citesc despre a învăța lucruri, despre corp, despre orice, n-am citit demult un roman. În copilărie și în adolescență am suferit de lipsa cărților, de lipsa muzicii. Mergeam pe jos la școală, strângeam banii de autobuz și-mi cumpăram o carte. Mi-aduc aminte că după revoluție, prima carte pe care am citit-o a fost Magicianul a lui John Fowles. Era o ediție pe hârtie de ziar, mizerabilă și rufoasă, o citisem și eu și colegii mei, dar era o carte adevărată și am citit-o cu drag”.

Cumva, fără să-și explice în ce fel reușește, Laura – omul care nu știe când trece timpul – are timp. Pictează, decorează (”un brad împodobit de ea e cu totul altceva” – spune soțul), se ocupă cu dezvoltarea personală, iubește oamenii, marea, primăvara, și creează 160-170 de modele într-un an, amintindu-și cum arătau Tudor și Irina când erau mici și ea le cosea hăinuțele. Și mai nou, de vreo doi ani, se ocupă cu agricultura, la Costișa, redescoperind bucuria gustului roșiilor și vinetelor din copilărie.

  • ”Cred că haina poate să-l facă pe om, dar nu numai haina”

 

Bucuriile Laurei includ bucuriile clienților ei (acei părinți care vor să-și îmbrace copiii frumos și potrivit pentru o serbare, un eveniment, o aniversare), dar înseamnă și libertate, dorința de a face mereu ceva nou și de a testa reacțiile oamenilor.

Faptul că pot să fac ce vreau, cred că mă umple de energie în fiecare zi. N-aș rezita într-un loc de rutină, cu toate că uneori mă gândesc că ne împlinesc lucurile astea, dar nu oferă predictibilitate. Și durerea mea cea mai mare este să nu-mi pot plăti oamenii, să nu-i pot recompensa pentru munca pe care o fac. Și așa este un domeniu unde munca nu e plătită. Fetele mele, care fac meseria asta, de croitor aș spune, nu de confecționer, știu să facă un produs cap-coadă, nu doar o singură fază. Am noroc că sunt devotate și atente”.

Un om care creează haine în fiecare zi și se uită pe stradă la ținutele celorlalți, are o teorie personală despre celebra zicală conform căreia haina îl face pe om:  ”Cred că haina poate să-l facă pe om, dar nu numai haina. Doar dacă ai educație poți să-ți alegi hainele potrivite, important este până la urmă să-ți alegi hainele după personalitatea ta și pentru asta trebuie să te cunoști un pic. Trebuie să-ți dai seama exact ce te bucură, ce te face fericit, ce culori te definesc, pentru că dacă te uiți la o colegă și vezi că pe ea o haină arată foarte bine și ți-o dorești neapărat, s-ar putea ca pe tine să arate ridicol. Când îți alegi o ținută, îți trebuie autocunoaștere, trebuie să fii bine cu tine”.  

Cristina Mircea

N.B. Produsele firmei Iridor pot fi văzute atât pe site-ul propriu (https://iridor.ro/ ) cât și la atelierul cu spațiu de prezentare, situat pe bulevardul Mărășești, nr. 58-60, Piatra-Neamț)

3 COMENTARII

  1. Felicitări ! Multă muncă , răbdare , migală , implicare , pasiune , dăruire și toate acestea din iubire pentru copii și pentru meseria aleasă . Toată stima pentru această familie !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here