Legenda Mesei dacice din Ceahlău – locul unde erau sacrificați tinerii daci

Dintre legendele muntelui Ceahlău, cea mai puțin cunoscută este legenda Mesei dacice, un loc ritualic , care are legătură cu obiceiul geto-dacilor de a sacrifica oameni, trimiţându-i ca soli zeului Zamolxis.

Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii, apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor. Dacă în cădere omul moare străpuns, rămân încredinţaţi că zeul le este binevoitor, dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă”, scria Herodot, în Istorii.

Legenda din Ceahlău, culeasă de profesorul Daniel Dieaconu de la localnici, cu mulți ani în urmă, spune, în esență, același lucru: ”Complexul de stânci face parte dintr-un ansamblu, care s-a numit în vechime Jilțul Zeilor sau Scaunele Zeilor despre care face mențiune Nicolae Densușianu într-a lui puțin controversată ”Dacia preistorică”. Și, într-adevăr, se văd foarte clar treptele: șezutul pe Masa Dacică, spătarul – Ocolașul Mare, iar picioarele în jos, înspre Clăile lui Miron. Pe Masa dacică se presupune că se făceau sacrificiile rituale, în filmul Dacii al lui Sergiu Nicolaescu a fost transplantată povestea asta și dusă în Bucegi, lângă Sfinx. De pe Masa dacică se spune că se arunca, din 4 în 4 ani, cel mai de seamă dintre tinerii daci, în parii ascuțiți aflați la bază. Și dacă murea se ducea direct la Zamolxe, cu cererile către el și moartea lui însemna aprobarea acestor cereri. Dacă nu murea, devenea un paria, disprețuit că n-a fost capabil să-și îndeplinească misiunea. Masa dacică este cea care cuprinde și coloana dorică într-un colț. Nici nu mai știu de pe unde am cules legenda, dar e menționată undeva și prin Chestionarele lui Odobescu amintește și Densușianu de ea, și cred că și Romulus Vulcănescu în Mitologia română”.

Despre Chestionarele lui Odobescu vorbește prof. Anca Brătuleanu într-un articol publicat de Dilema veche: ”În anii 1871-1873, Alexandru Odobescu, pe atunci ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, trimite către învăţătorii satelor din România ordinul de a răspunde la un chestionar referitor la „antichităţile“ aflătoare pe teritoriul satului, amplasarea, descrierea şi starea lor; era cerută totodată şi reproducerea legendelor locale legate de acestea, sau fapte petrecute în legătură cu ele. Chestionarele completate, aflate în opt volume la Biblioteca Academiei Române (ms.223-230), fac parte din bibliografia obligatorie a cercetătorilor şi restauratorilor edificiilor din mediul rural. Totodată, ele conţin informaţii dintre cele mai interesante referitoare la mentalităţi şi aspiraţii, moduri de viaţă, dar şi ilustratoare pentru felul de a privi al lumii săteşti de la sfîrşitul secolului al XIX-lea. În scurte vorbe, chiar ele sînt „monumentabile“, piese valoroase ale unui patrimoniu ce merită studiat, pentru a înţelege mai profund cîteva secole de viaţă rurală românească”. 

  • ”Muntele apare ca o fortăreaţă flancată de pereţi uriaşi abrupţi cu poliţe însorite”

O descriere a muntelui sfânt al dacilor am găsit într-o lucrare prezentată la Simpozionul ”Ceahlău – Natură, istorie și turism”: ”Ceahlăul, uriaşul cu fruntea-n soare, privit din toate părţile, pare un turn de veghe peste ţara Moldovei şi a Transilvaniei. Relieful, aşezat în trepte, cuprinde un nivel superior, o culme lată acoperită cu un strat gros de muşchi de pământ şi tufe compacte de ienupăr şi afin, din care se desprind vârful Toaca ca o piramidă şi stânca Panaghiei ce apare ca un turn uriaş. Culmea lată a muntelui (platoul) reprezintă un adevărat castel de apă, aici se acumulează, în vegetaţia existentă, ploile şi zăpezile care, treptat, eliberează firişoare firave de apă către pâraiele ce se scurg către Bicaz, Bistricioara şi  marele lac de la Izvoru Muntelui.

Muntele apare ca o fortăreaţă flancată de pereţi uriaşi abrupţi cu poliţe însorite, pe care apar adesea petele roşii brunii – caprele negre. Cei doi piloni ai fortăreţei sunt vârful Toaca (1904 m altitudine) spre nord şi vârful Ocolaşul Mare (1911 m altitudine) spre sud. Sub Ocolaşul Mare (zona sud estică) se află un platou secundar, Ocolaşul Mic, ce se termină cu pereţi abrupţi în stâncile ce formează Turnul lui Budu. Spre vest, nord-vest predomină o creastă adiacentă părţii centrale străbătutăde canioane adânci. Spre sud-vest se ridică Piatra Sură – ce are aspect de creastă stâncoasă. Spre est, pereţii ce formează Fundul Ghedeonului se termină cu o culme radială, Lutul Roşu. O vale adâncă, cu orientare est-vest, se deschide lângă această culme, urmată de complexul Detunatele, Castelul Vrăjit şi Jgheabul cu Hotar – forme geologice care amintesc de palate fermecate unde-şi fac cuib vulturii. Trecerea spre versantul nordic, către Poiana Durăului, este făcută de o culme radială, formată din Şaua Panaghiei, complexul Piatra Lată, Şaua La Morminte şi Chica Fântânelelor.

Versantul nordic al masivului Ceahlău este dominat de Vârful Toaca, Stânca Panaghia, Scăldătoarea Vulturilor, Piatra Ciobanului, piatra Vulcanului – stânci semeţe, mai tot timpul acoperite de ceaţa înălţimilor. Tot pe latura nordică se formează pârâul Rupturi şi cascada Duruitoarea ce are o cădere în două trepte de aproximativ 30 m”.

Cristina Mircea

2 comentarii

  • Spinu Andrei

    Foarte frumos și interesant.

  • Mihalcea Viorel Mihai

    În vara anului 1974 ,cu o expediție pionierească ,condusă de regretatul profesor de geografie STOIAN, am petrecut trei săptămâni în zona CEAHLĂULUI,ajungând inclusiv pe vârful TOACA, la stația meteorologică, o zonă mirifică, adevărată vatră a DACILOR LIBERI !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.