Sapa de lemn, spaima românului – expusă la Muzeul de istorie Târgu Neamț

Deși are doar 5 săli de expoziție, Muzeul de istorie și etnografie Târgu Neamț reușeste să creeze o călătorie în timp, cu accent pe aspectele reprezentative ale zonei. O călătorie care începe de la resursele de apă sărată, cele mai vechi din Europa, și resturile unei locuințe de acum 6500 de ani, și ajunge până la tălpicii din lemn (strămoșii șlapilor de astăzi), unelte din piatră sau din os, piese de podoabă, dar și simbolurile sărăciei crunte – castroane acoperite cu o împletitură de sârmă, ca să mai țină și după ce se crăpau, sau celebra sapă de lemn, atât de des pomenită, dar rareori văzută în realitate.

Tot patrimoniul este prețios pentru că avem, în primul rând un patrimoniu arheologic extrem de consistent și de relevant pentru tot ce înseamnă zona de nord-est a județului Neamț”, declară arheologul Vasile Diaconu, șeful Secției Muzeale Târgu Neamț. ”În plus, față de alte muzee din zona noastră, noi ne-am canalizat un pic atenția și asupra a ceea ce înseamnă resursele de sare, care au fost exploatate încă de acum câteva mii de ani – în zona Oglinzi, la Poiana Slatinei este cea mai veche exploatare de apă sărată de la nivel european. În cadrul expoziției noastre ne-am axat și pe exploatarea sării pentru că este un domeniu mai puțin abordat în alte muzee din zona Moldovei, în condițiile în care avem vestigii aici de aproape 8.000 de ani, adică nu e puțin lucru, plus o mulțime de situri arheologice a căror existență a fost generată tocmai de această exploatare a apei sărate. Și pe lângă patrimoniul arheologic avem și un patrimoniu etnografic care, iarăși, este destul de valoros”.

Unul dintre cele mai recente exponate este o bucată de lut ars. În timpul săpăturilor făcute la Topolița a fost descoperit un sat de acum 6500 de ani, în care, la un moment dat locuințele erau incendiate, structura lor lemnoasă dispărând, dar rămânea lutul care fusese lipit pe pereți. Lutul expus în muzeu păstrează, pe o parte, amprenta structurii din lemn și, pe cealaltă parte, amprentele unor frunze lipite.

 

  • Satul apus: cămăși de borangic și pomelnice pictate pe lemn

 

Etajul muzeului este dedicat meșteșugurilor și portului tradițional, esența satului autentic. Foarte interesante sunt cheile din lemn, ornamentele caselor, o masă decorată cu motive solare, albia în care erau spălați copiii și pomelnicele pictate pe lemn, datate 1878, 1918, 1911, care dovedesc că până pe la începutul anilor 20 ai secolului trecut în mediul bisericesc încă se folosea scrierea chirilică. Fiecare familie avea un astfel de pomelnic pictat, care era păstrat la biserică și citit la sărbătorile religioase.

Prelucrarea fibrelor textile și confecționarea hainelor, de la etapele tehnogice primare – bătutul cânepei, tors, țesut, depănat – sunt reprezentate fidel în muzeu, inclusiv rețetele folosite pentru vopsirea naturală și ingredientul magic pentru fixarea culorilor: oțet, borș sau cenușă. Portul tradițional, de la cămașa mirelui, din bumbac cusută cu borangic, până la cel simplu, pentru munca de zi cu zi – cămășile de cânepă îmbrăcate la lucru, este nu doar expus, ci și reprezentat admirabil în fotografiile lui Chevallier, din care zâmbesc tinere țărănci, împodobite cu  catrințe abia despăturite.

Opincile din piele de porc, gențile de vânătoare, chimirele, punguțele pentru bani sau pentru tutun, biciul împletit din fâșii de piele sau bundițele la ale căror elemente decorative se lucrau la lumina opaițului, sunt alte piese extrem de valoroase. Segmentul dedicat fierăriei tradiționale include foale, ciocane, nicovală, clești, piedici care se puneau la picioarele animalelor, potcoave. În aceeași sală, în vitrină – simbolurile spaimei des invocate de români: sapa și hârlețul din lemn, unelte care nu au metal decât strict pe tăiș.

Tot avem noi în limba română o expresie interesantă: am ajuns la sapă de lemn. Din păcate, nu era doar o expresie, în sensul că unii dintre înaintașii noștri chiar foloseau sapa de lemn, pentru că erau atât de săraci, încât efectiv nu-și permiteau o sapă de fier. Ce eficiență putea să aibă o astfel de unealtă, când aveai două hectare de porumb, plin de buruieni, și trebuia să hrănești 10 copii?”, punctează arheologul Vasile Diaconu.

  • Descrierea muzeului

 

Sala 1 – Mărturii arheologice din preistorie

 

 

Expoziţia din această sală aduce în prim plan diferite categorii de vestigii, de la cele mai vechi, atribuite paleoliticului, până la cele din epoca metalelor. Pentru a respecta criteriul cronologic, sunt expuse obiecte reprezentative pentru toate culturile arheologice atestate în zona de nord-est a judeţului Neamţ, de la cele neolitice (Starčevo-Criş şi cultura ceramicii liniare), eneolitice (Precucuteni şi Cucuteni) şi până la cele ale epocii bronzului (cultura Noua).

Pentru că în această zonă există numeroase izvoare de apă sărată (Lunca, Oglinzi, Ţolici, Bălţăteşti, Ghindăoani), cele mai multe exploatate încă din preistorie, am considerat necesară o prezentare a lor în actuala expoziţie pentru a sublinia importanţa acestei resurse pentru toate comunităţile umane. Amintim în acest context că un loc central îl ocupă vestigiile provenite din situl de la Lunca-Poiana Slatinii, unde a fost documentată cea mai veche exploatare a unui izvor de apă sărată din Europa.

De asemenea, ceramica pictată a culturii Cucuteni este bine evidenţiată prin diferite tipuri de vase care ilustrează complexitatea artei eneolitice. În plus, reprezentările antropomorfe şi zoomorfe etalate aici sunt edificatoare nu doar pentru spiritul artistic al comunităţilor cucuteniene, cât mai ales pentru religia şi credinţele acestora.

Pentru epoca bronzului sunt aduse în atenţie atât piese ceramice, unelte de piatră şi os, dar mai ales piese metalice caracteristice segmentului temporal menţionat.

 

Sala 2 – De la Antichitate la Evul Mediu

 

 

În acest spaţiu sunt trecute în revistă principalele manifestări culturale de la începutul epocii fierului şi până în perioada constituirii statului medieval Moldova. Pentru o imagine de ansamblu, pe lângă piesele arheologice sunt etalate şi numeroase panouri cu imagini, texte şi hărţi reprezentative pentru etapele cronologice amintite.

Pentru epoca fierului (Hallstatt şi Latène) sunt ilustrative mai multe piese metalice (celturi de bronz, pumnal de tip Akinakai), care îşi găsesc numeroase analogii în tot spaţiul est-carpatic, precum şi unele recipiente ceramice specifice civilizaţiei dacice din perioada clasică.

Existenţa unui număr important de staţiuni arheologice atribuite dacilor liberi (sec. II-III d. Hr.), îşi găseşte reprezentare şi în expoziţia actuală prin ceramica specifică, lucrată la roată, dar şi unele categorii de piese de podoabă (mărgele, fibule).

Un loc central a fost rezervat reconstituirii unui segment dintr-o locuinţă tipică secolelor V-VII d. Hr., cu inventar şi structură caracteristice celei de-a doua jumătăţi a mileniului I. În acest sens, am folosit drept model o locuinţă de la Davideni, aşa cum a fost identificată în cursul săpăturilor, cunoscut fiind faptul că acest sit este reprezentativ pentru palierul temporal menţionat anterior.

Civilizaţia medievală, în etapele sale incipiente, poate fi cunoscută prin mai multe categorii de exponate, de la ceramică, arme şi piese de podoabă până la elemente arhitectonice provenite în mod special de la curţile boiereşti de la Netezi şi Orţeşti, dar mai ales de la Cetatea Neamţ.

Expoziţii temporare.

În una dintre sălile de la parterul clădirii este organizată o expoziţie fotodocumentară care îşi propune să ilustreze o scurtă istorie a oraşului Târgu Neamţ, de la constituirea acestuia, în secolul XIV, şi până în contemporaneitate. În acest context sunt prezentate informaţii şi ilustraţii referitoare la începuturile oraşului, importanţa Cetăţii Neamţ pentru această urbe, sigiliul oraşului, anumite aspecte privitoare la componenta etnică a populaţiei în secolele trecute. Acolo unde a fost cazul, partea foto-documentară a fost completate cu exponate reprezentative pentru un subiect sau pentru o anumită etapă cronologică.

 

Sala 3 – Meşteşuguri de prelucrare a lemnului

 

Existenţa unor bogate zone împădurite a făcut ca îndeletnicirile privitoare la prelucrarea lemnului să deţină o pondere importantă în economia rurală tradiţională.

În spaţiul expoziţional rezervat acestora, s-a încercat o prezentare atât a etapelor tehnologice, cât şi a unor meşteşuguri distincte care folosesc drept materie primă lemnul.

Într-o logică firească, s-a pornit de la tehnicile primare de prelucrare (tăiere,  transport, despicare, fasonare), până la diferitele tipuri de produse finite.

Cunoscut fiind faptul că în zona submontană a Neamţului cele mai multe locuinţe tradiţionale erau construite din lemn, a fost bine pus în evidenţă meşteşugul dulgheriei, atât prin uneltele folosite, cât şi prin anumite elemente arhitectonice caracteristice.

De asemenea, confecţionarea diferitelor recipiente de lemn, de către meşterii dogari sau butnari, dar şi a unor mijloace de transport (meşteşugul rotăritului) îşi găsesc o bună reprezentare în această sală de expoziţie. Pentru că spiritul artistic s-a manifestat foarte bine şi în cadrul activităţilor de prelucrare a lemnului, am ales pentru etalare mai multe tipuri de obiecte care sunt deosebite prin calitatea şi diversitatea motivelor care le decorează, multe dintre ele fiind lucrate de cunoscutul meşter popular Nicolae Popa din Târpeşti.

Sala 4 – Ţesăturile şi portul tradiţional

 

În această sală sunt reunite numeroase piese etnografice care pot fi considerate reprezentative pentru ceea ce a însemnat prelucrarea tradiţională a fibrelor textile, realizarea diferitelor ţesături, dar mai ales a pieselor de port.

Şi în acest caz am optat pentru prezentarea diferitelor etape tehnologice prin care treceau materiile prime (scărmănat, tors, răsucit, vopsit, ţesut), pentru ca apoi să fie etalate categoriile şi tipurile de haine şi ţesături utilizate în mod curent sau doar cu anumite ocazii.

Costumul tradiţional, în special cel purtat de femei şi bărbaţi, este menit să impresioneze nu doar prin calitatea lucrului şi cromatică, ci şi prin diversitatea componentelor sale. În acest sens am ales atât o etalare completă a portului, cât şi piese distincte, pentru a putea fi scoase în evidenţă caracteristicile acestora.

Un spaţiu important a fost rezervat produselor de cojocărie (bundiţe, cojocele) care sunt extrem de atractive prin ornamentarea şi cromatica folosită, adevărate embleme ale atelierelor în care au fost confecţionate.

Pentru că o bună parte a ,,industriei” textile tradiţionale era rezervată ţesăturilor, piesele etalate în actuala expoziţie acoperă o gamă tipologică variată şi sunt reprezentative pentru complexitatea motivelor decorative şi a culorilor utilizate.

 

Sala 5 – Alte ocupaţii

 

Tematica acestei săli este dedicată principalelor ocupaţii cu specific economic întâlnite în lumea satului tradiţional. Agricultura, păstoritul, olăritul, fierăritul, sunt doar câteva exemple din multitudinea îndeletnicirilor care pot fi identificate în ansamblul activităţilor cotidiene arhaice şi care au asigurat nu doar bunuri de consum, ci şi produse destinate schimburilor şi comercializării.

Din dorinţa de a crea un spaţiu expoziţional atractiv, pe lângă piesele etnografice au fost etalate şi panouri cu texte şi imagini reprezentative pentru ocupaţiile amintite anterior.

Pentru ca vizitatorii să perceapă cât mai bine specificul ocupaţiilor tradiţionale, am ales să reconstituim un segment al unei gospodării săteşti unde am inclus câteva piese care deserveau necesităţile familiilor din trecut. Moara de mână, teascul de fructe şi  cazanul de ţuică sunt emblematice în acest sens.

Pavilionul etnografic exterior.

Pentru că în patrimoniul muzeului nostru se găsesc şi câteva instalaţii tradiţionale de mari dimensiuni, acestea au fost expuse într-un spaţiu distinct, care să permită perceperea lor în ansamblu. Piesele etnografice din acest pavilion erau destinate unei game variate de activităţi, de la prelucrarea cerealelor, până la spălarea ţesăturilor. Spre exemplificare, menţionăm o moară de apă, o piuă pentru ţesături, o ştează, un gater de apă precum şi o presă pentru ulei.

Importanţa acestui pavilion etnografic este cu atât mai mare cu cât reuneşte obiecte cu o mare valoare etnografică şi care la ora actuală sunt destul de rar întâlnite în mediul lor original.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.