Acesta-i textul pe care îl scriam acum un an, apropo de investigația Recorder. Afirmația că „nu ar fi destui polițiști care să vorbească” este și nu prea este adevărată, atâta vreme cât puteau la o simplă căutare să întrebe și de noi. Sunt teme pe care noi le abordăm, fără frică și nici ascunși de cameră, ani la rând și în multiple postări. Constatăm, cu oarecare satisfacție, că am devenit izvor de inspirație pentru mulți sindicaliști, dar și cu mâhnire, că amețiți în căutarea de faimă și bife, „uită” să fie corecți și – mai ales – uniți. Una e să te prezinți ca o voce (și să cadă lumea pe spate, pentru o vreme, scurtă) și alta e să dovedești că ceea ce spui e un adevăr susținut de multă lume.
- Câteva cuvinte despre pregătirea polițiștilor
În contextul ultimelor evenimente, s-a ridicat din nou problema capacității de intervenție a polițiștilor la fața locului. Concluzia generală nu le-a fost deloc favorabilă. Recent, un distins ales al neamului spunea că societatea plătește o Academie de Poliție, iar oamenii ies de acolo, încă din ”fabrică”, cu toate dotările necesare muncii de poliție! O afirmație perfect aplicabilă oricărui domeniu și chiar Parlamentului sau Guvernului, care nu știu cât își mai merită salariile, atâta vreme cât au pus serios la încercare încrederea publică privind reala capacitate a Statului în domeniul protejării cetățenilor în fața molimei, dar și în fața infractorilor.
Mulți au ridicat problema dotărilor, aceeași, veche, perpetuată încă din vremea Agiei: pistoale uzate moral și fizic, câțiva polițiști la o vestă antiînjunghiere și antiglont, autoutilitare sparte de rugină (probabil ca să ne permită frânarea cu piciorul), stații de recepție proaste încă din țiplă (care se descarcă în câteva ore) și câte altele, cu care facem febră la încheietura mâinii bâtând doba la urechea surdului.
- Ce este astăzi un polițist?
Probabil voi dezamăgi multă lume care se așteaptă să vadă un Robocop sau măcar un Piedone, care rupe în bătaie o haită întreagă de răufăcători. Ne-ar plăcea și nouă dar… suntem ceea ce suntem din cauza legilor interpretabile și a investițiilor aproape inexistente în formarea și pregătirea continua a polițistului.
Realitatea este alta: polițiștii nu fac politică și deci nu au nici măcar capacitatea de a trage ceva spuză pe turta lor. Alții le-au reglementat activitatea, majoritatea din afară. Astfel, din apărător al liniștii și ordinii publice, polițistul s-a transformat într-un funcționar de birou, îngropat în dosare penale. Dacă, odinioară, munca în dosare penale a polițistului de judiciar era de 5% din volumul total, acum – realmente – această proporție s-a inversat!
Așadar, cât de siguri vă simțiți, dragi concetățeni, atunci când ați ști că sunteți apărați de un funcționar de la ANAF, de la Mediu ori de la Cultură (ca să dau câteva exemple), scoși dintre hârtii și trimiși la eveniment, în fața agresorului, ca să vă apere pe dumneavoastră sau pe copiii dumneavoastră? Pentru că – în acest fel – polițistul nu se deosebește prea mult, ca pregătire specială de intervenție, față de acești funcționari. Este funcționar ”special”, înțelegând prin aceasta privilegiul de a lua bătaie cu pistolul în toc. Statul ne-a dotat cu pistoale, dar regulile de folosire interpretabile, multe și confuze, le face, practic, inutile.
Auzeam din alte guri că nu pistolul e soluția, polițistul trebuie să știe să imobilizeze agresorul, într-o poziție cât mai confortabilă, fără durere, zgârâieturi și – Doamne ferește! – fără lezarea demnității umane! Evident, din această perspectivă, capturile cu polițiști care nu reușesc să imobilizeze un infractor se bucură de o largă distribuire în public, cu generoase comentarii ale ”cunoscătorilor”.
Și pentru că am ajuns aici, ca să nu ”discutăm discuții”, propun o dezbatere aplicată, legată de pregătirea fizică a polițiștilor, reglementată de Ordinul MAI 154 din 2004. Conținutul său este formidabil, obiective mărețe, în fața cărora realitatea zilei pălește de rușine ca o fată mare.
Așadar, încă din capul locului, aflăm că ”educația fizică” este o componentă a procesului de instruire și pregătire CONTINUĂ a polițistului și principală activitate de sprijin a îndeplinirii atribuțiilor și misiunilor, ce îi revin.
Și ca să nu pară lucru de șagă, șefii/comandanții sunt direct responsabili iar ”participarea la activitatea de educaţie fizică reprezintă o responsabilitate individuală şi constituie obligaţie de serviciu pentru poliţişti”. Sincer, nu știu câți șefi au plătit pentru neîndeplinirea acestei obligații, dar… unde legea dispune… dispune și gata!
Sunt două modalități de pregătire, una obligatorie, cum ar fi ”educația fizică” și cealaltă, individual-facultativă, cum ar fi ”sportul”. Voi rămâne la prima formă de pregătire, cea obligatorie, care interesează, în special. La art. 9, ordinul ne spune că polițiștii au obligația să participe anual, la cel puțin 50%, din totalul orelor afectate educației fizice, care se efectuează cu personal specializat în domeniu, structură special creată, cu metodologii, norme, planuri, rapoarte… tot dichisul!
Cât o fi însemnând acel ”total al orelor”, ne lămurește ordinul imediat mai la vale: structurile operative beneficiază de pregătire accentuată de 6 ore/săptămână. Spre comparație, efectivele SAS (mascații, cum sunt cunoscuți în general) au alocate 10 ore/săptămână. Așadar, pentru un lucrător de operativ – adică polițistul de la care așteptați să vă apere, nu cel care învârte pixul pe la contabilitate ori cadre – ar trebui să facă 52 X 6 = 312 ore/an pregătire fizică ori nu mai puțin de 156 ore (50%)!
Ce structură din cadrul Poliției Române poartă pe umeri această responsabilitate privind asigurarea pregătirii fizice a polițiștilor? Armata de tocuri care a umplut birourile structurilor de Management și Resurse Umane! Direcția de la IGPR trebuia – măcar pe genunchi – să pună la cale o ”Concepție”… să-i zicem ”strategie”, în termeni mai… provinciali. Sarcini de coordonare și îndatoriri ce-i face să se simtă importanți – măcar în această ecuație – au și purtătorii de vorbe de la Direcția Informare și Relații Publice! Te umflă râsul, să vezi și să nu crezi!
Sar peste câteva pasaje care copiază masiv din vreun manual de pregătire sportivă și ne oprim la genurile de sport practicate. Cred că aici ar vrea să știe cetățeanul cam ce sporturi practică un ”apărător al ordinii și liniștii publice”. E prea savuros, ca să nu reproduc integral art. 39, așadar: ”Art.39 – (1) Pregătirea fizică generală se execută de către personalul din toate categoriile de solicitare fizică şi cuprinde teme şi şedinţe din atletism, gimnastică şi jocuri sportive: baschet, fotbal, fotbal-tenis, handbal, oină, rugby, tenis de câmp, tenis de masă şi volei”. Tare, nu?
Adică, ajuns la eveniment, în fața agresorului, polițistul cu pregătirea sportivă – am vrut să spun ”gândită” – a MAI-ului se va descurca de minune la… FUGĂ!
Da… scrie undeva despre bătaie: ”bătaie desprindere unilaterală”, ”bătaie eficientă” dar acestea se referă la tehnicile de antrenare a săriturilor, în cadrul disciplinei atletism. Deci… nu era ceea ce ne așteptam! Și nu e de glumit, atletismul ocupă 30% din programul obligatoriu de pregătire fizică generală a polițiștilor, alte 30% e pentru gimnastică și restul… jocuri sportive!
Pregătirea fizică generală – cu atletism, gimnastică, jocuri – ar ocupa 40% din programul total de pregătire sportivă a polițistului de operativ, iar 60% ar fi alocat pregătirii specifice. Abia aici găsim autoapărarea cu diverse genuri de lupte, care ocupă mai puțin de jumătate din acest timp, urmat de puțin culturism, puțin traseu, ceva înot cu patru procedee, orientare în teren, dacă prindem zăpadă… și ceva schi…
Semnat, Ioan Rus în calitate de ministru și Gabriel Oprea, cu ceva funcții și el pe-acolo.
- Așadar, formă avem, dar unde-i fondul?
Va trebui, stimate cetățean, brav plătitor de taxe și impozite, să afli că școala/academia de poliție și unitățile speciale de pregătire ale MAI sunt singurele unde se face pregătire sportivă cât de cât serioasă. Dincolo de acestea, în toată cariera, o singură dată pe an, polițistul este chemat la testarea sportivă. Aleargă câteva cercuri de stadion, face câteva abdomene, flotări… și gata! Ne vedem la anul!
Ordinul? Mă întreb dacă a citit vreun inspector șef acest ordin. Nu există nici măcar un instructor, ofițer licențiat în domeniul sportului – așa cum se dispune – angajat la nivelul fiecărui IPJ. Avem în schimb sociologi, psihologi, juriști, secretare, contabili… toți pe funcții consistente de poliție, la care lucrătorii de ”operativ” nici nu visează.
Este o bătaie de joc la adresa cetățeanului și la conceptul de ”ordine și siguranță publică”, cu care se laudă MAI. Acest ordin nu a fost conceput pentru a se aplica vreodată, e de genul acelor bife pe care Statul Român s-a silit să le adauge la îndeplinirea ”aquis-ului comunitar”. Cine este prejudiciat? Dumneata, stimate cetățean, împreună cu toți cei dragi dumitale.
Primvicepreședinte SPR Diamantul
Vitalie Josanu
