Date istorice despre cea mai veche exploratoare de apă sărată din Europa: Lunca – Poiana Slatinei

Situl arheologic de la Lunca-Poiana Slatinei (jud. Neamț) este considerat drept cea mai veche exploatare a unei surse de apă sărată din Europa, iar cercetările efectuate aici mai bine de două decenii au pus în evidență o situație arheologică foarte complexă, care atestă o frecventare a stațiunii din neoliticul timpuriu până în perioada modernă.

Dacă vestigiile legate de recristalizarea sării sunt relativ bine cunoscute ca urmare a săpăturilor arheologice sistematice, istoria mai recentă a acestui izvor a fost totuși prea puțin aprofundată. Spre exemplu, în literatura de specialitate apărută în ultimii ani, s-a considerat că singurele analize chimice ale slatinei din izvorul menționat au fost efectuate în anul 2004 (Weller et alii, 2004, p. 167, fig. 2), dar astfel de demersuri s-au făcut cu mult timp în urmă. O serie de lucrări din secolul XIX ne indică interesul existent atunci pentru acest izvor sărat și despre care vom face unele referiri în cele ce urmează. Calitățile apei din această emergență au fost apreciate nu doar în scop alimentar ci și terapeutic, motiv pentru care mai mulți medici și chimiști au făcut determinări asupra compoziției apei pe parcursul sec. XIX.

Având în vedere importanța științifică deosebită pe care o prezintă acest izvor, ca epicentru al unei exploatări de mai bine de opt milenii, am considerat util să completăm stadiul documentării cunoscute în prezent, pentru a crea un tablou cât mai complex al acestui sit arheologic reprezentativ pentru preistoria europeană.

În anul 1856, din iniţiativa Comitetului sanitar al Moldovei, s-a dispus studierea proprietăţilor apelor minerale din zona vestică a Principatului, sarcină care a revenit medicilor Th. Stener şi L. Steege. Cu acel prilej au fost investigate 17 izvoare, dintre care majoritatea se află în județul Neamț. Astfel, s-au făcut analize asupra mai multor emergențe, după cum urmează: șase izvoare la Bălţăteşti, două surse saline lângă Târgu Neamţ, un izvor de apă sulfuroasă din apropierea Mănăstirii Neamţ, două izvoare la Şarul Dornei, un izvor la Borca, două izvoare la Hangu şi trei izvoare sulfuroase la Strunga. Observațiile și analizele respective nu au fost publicate atunci, dar o parte din ele i-au fost încredinţate doctorului A. Fătu, care le-a inclus într-o lucrare dedicată apelor minerale din Moldova şi Muntenia (Fătu, 1874; Diaconu, 2016). În studiul amintit se precizează faptul că în apropierea orașului Târgu Neamț, la circa o oră distanță, se găsesc două izvoare sărate, situate pe versanții de est și de vest ai unui munte. Conform datelor menționate de A. Fătu, una din cele două emergențe, notată „Isvorulu N I” sau „La venătoru”, se afla pe versantul apusean al unui munte, iar apa era exploatată de călugării de la Mănăstirea Neamț ca înlocuitor pentru sarea gemă. De altfel, în vecinătatea mănăstirii amintite se găsea un alt izvor mineral, dar cu apă sulfuroasă, care nu putea fi întrebuințată în scop alimentar: Deci, pare mult mai probabilă identificarea

„Isvorului N I” cu cel de la Lunca-Poiana Slatinei. Autorul menționat anterior precizează că fântâna de apă sărată are o adâncime de trei stânjeni, iar debitul era de … una palmă cubică într-ua jumătate de óra. De asemenea, apa era … cu totulu limpede, gustulu ei fórte saratu, mirosu nu are de locu. Reacțiunea ei este neutrale. Temperatur’a apei este = +13 Cels. și greutate’a ei specifică = 1,21397 (Fătu, 1874, p. 358). Analiza chimică a apei sărate a evidențiat prezența sodiului, a potasiului, a magneziului, a acidului clorhidric, precum și vagi urme de fier, iod și aluminiu. Din punct de vedere cantitativ situația se prezenta astfel:

La inițiativa prefectului de Neamț, C.V. Andrieș, în anul 1892 a fost trimis Institutului de Chimie din Iași un eșantion de apă sărată provenit din izvorul de la Vânători, cu scopul obținerii unor informații despre elementele constitutive ale slatinei din această sursă. În anul următor, profesorul V.C. Buțureanu (fig. 1/1)¹ s- a deplasat la izvorul sărat, atât iarna, cât și vara, de unde a prelevat apă pentru alte analize chimice (Istrati, 1894, p. 21, n. 1), publicate ulterior sub forma unei broșuri (Buțureanu, 1899; Sărac, 2016, p. 118) (fig. 3). De altfel, datele întâlnite în respectiva lucrare au fost preluate și de către C.D. Gheorghiu (Gheorghiu, 1904, p. 29-45) și republicate apoi în monografia comunei Vânători-Neamț (Gheorghiu, 1909, p. 86-103).

Studiul semnat de V.C. Buțureanu este unul complex, cu foarte multe detalii privitoare la compoziția chimică a apei sărate din izvorul aflat în comuna Vânători-Neamț, dar sunt și câteva informații despre localizarea și istoricul acestei emergențe, pe care le vom reproduce aici pentru a argumenta că este vorba doar despre sursa de la Lunca-Poiana Slatinei:

Pour arriver à cette source il faut dʼabord se rendre à Tîrgu Neamțului soit par Pașcani soit par Piatra. De Tîrgu Neamțului on suit la chaussée qui mène au Monastère de Neamț et après avoir passé par la commune Vînătorii on arrive à lʼendroit ou la chaussée est tout près du ruisseau Ozana quʼon doit traverser, ainsi que le Nemtișoru et après avoir traversé le hameau Lunca on arrive à la base des montagnes au haut desquels se trouve la Cetatea Neamțului.

A partir dʼici nous pouvons suivre le chemin à droite à coté du moulin de la Sasca par ou le voyage est plus long mais on peut aller en chariot, ou on peut aller directement par les montagnes de la Lunca et de la Slatina, par ou le voyage ne peut se faire quʼa pied, le chemin etant très difficile surtout au commencement, à cause des ravins faits par les eaux des torrents. Arrivés au haut de ces montagnes, dʼoù on a une très jolie vue vers les montagnes dʼAgapia, on entre dans une forêt quʼon traverse en partie, jusquʼà une clairière dont le terrain est incliné vers le nord, et au bord inférieur de cette clairiere se trouve la fontaine qui nous interesse.

Cette fontaine, d’apres les rélations des paysans des environs, est connue depuis longtemps, et a servi pour alimenter avec de lʼeau salée, les paysans des environs pour les besoins de la cuisine, ainsi que les habitants de Tîrgu Neamț et de la Monastirea Neamț pour les bains. Elle avait alors une profondeur de 8 mètres, mais, depuis lʼannée 1887 à la suite dʼun ordre supérieur on lʼa fermé, en jetant de la terre, des branches dʼarbres, du foin et toutes sortes dʼordures, ainsi que lʼeau nʼa plus que 2 metres de profondeur, ce qui nʼempeche pas que la source soit très abondante.

A cause que les environs sont complètement recouverts par le gazon ainsi que par la forêt nous nʼavons pas eu la possibilité de faire quelques études sur la nature geologique du terrain dʼou provient cette eau (Buțureanu, 1899, p. 3, 4).

C.D. Gheorghiu amintește și faptul că la partea superioară a poienii în care se găsea sursa de sare, la circa 30 m față de fântână, existau două izvoare abundente, feruginoase, care urmau să fie studiate din punctul de vedere al compoziției chimice (Gheorghiu, 1904, p. 31; 1909, p. 89).

În ceea ce privește rezultatele analizelor asupra apei sărate nu vom insista cu foarte multe detalii, mai ales că acestea se găsesc în lucrarea profesorului V.C. Buțureanu, dar merită să amintim complexitatea metodelor folosite. Au fost urmărite în principal două direcții mai importante: analiza calitativă și analiza cantitativă a apei sărate. Din punct de vedere calitativ s-a observat că apa nu emana nici un tip de gaze și s-a constatat prezența anhidridei carbonice, a clorului, a sodiului, precum și a unor cantități de calciu, magneziu, fier, brom, iod. Sub aspect cantitativ s-a urmărit stabilirea următorilor vectori: determinarea substanțelor solide totale, dozarea clorului, bromului și iodului, separarea și determinarea iodului și a bromului, dozarea anhidridei sulfurice, dozarea anhidridei carbonice, dozarea anhidridei silicice, separarea și dozarea sodiului și a potasiului, separarea și dozarea litiului, separarea și dozarea fierului, aluminiului, calciului și magneziului, precum și dozarea anhidridei fosforice (Buțureanu, 1899).

Densitatea apei a fost analizată atât cu picnometrul, cât și cu aerometrul. În primul caz, la temperatura de 17 °C, densitatea era de 1,206, iar în a doua situație, la temperatura de 20 °C, densitatea înregistrată a fost de 1,203.

Pentru o imagine mai amplă asupra compoziției chimice a apei saline de la Vânători-Neamț, V.C. Buțureanu a publicat date comparative, între care se regăsesc și rezultatele similare pentru probe analizate din emergențe de la Bălțătești și Oglinzi (Buțureanu, 1899, p. 12, 13), așa cum se vede în tabelul alăturat:

C.D. Gheorghiu precizează că izvorul de la Slătioara Vânătorilor (n.a. – Lunca-Poiana Slatinei) a fost închis în anul 1881 de către Ministerul Domeniilor, ca urmare a sesizărilor făcute de medicul Dimitrie Cantemir, proprietarul băilor de la Bălțătești. După o scurtă perioadă a fost redeschis, dar în 1903 a fost din nou interzis accesul la această sursă de slatină. Având în vedere calitățile acestor ape, C.D. Gheorghiu recomanda îndeplinirea unor obiective care să faciliteze accesul la această resursă: efectuare unor studii și sondaje pentru a se cunoaște debitul real pe care-l avea izvorul, amenajarea sursei și construirea unui stabiliment balnear, precum și prelungirea căii ferate Pașcani-Târgu Neamț (Gheorghiu, 1904, p. 44, 45; 1909, p. 102, 103).

În Marele Dicționar Geografic al României există o mențiune referitoare la izvorul sărat de la Lunca, de pe teritoriul comunei Vânători-Neamț: … situate într’o pădure de stejari din localitatea numită Slătioara-Vânătorilor, pe proprietatea statului din com. Vânători-Neamțului, pl. De-Sus-Mijlocul. Sunt situate la o oră depărtare de Târgul-Neamțu, cu trăsura, pe o înălțime de 379 m deasupra nivelului Mărei (Lahovari et alii, 1902, p. 702).

Informații succinte despre emergența salină de la Lunca și despre compoziția chimică a apelor de acolo au fost publicate și într-o monografie a spitalului din Târgu Neamț, doar că autorii respectivei lucrări au făcut o confuzie între izvorul de la Poiana Slatinei și izvorul sulfuros de la Mănăstirea Neamț (Constantinescu et alii, 1972, p. 39, 40).

În paginile anterioare am adus în discuție o serie de date care completează stadiul cunoștințelor actuale despre izvorul sărat de la Lunca- Poiana Slatinei, accentul fiind pus pe studiile realizate asupra acestei emergențe saline în sec. XIX. Merită subliniat faptul că această sursă de apă sărată a fost printre primele analizate din puncte de vedere chimic pe teritoriul Moldovei. Faptul că au fost realizate mai multe determinări asupra compoziției slatinei din acest izvor constituie o bază temeinică pentru studii comparative, dacă ne raportăm și la analize mai recente sau dacă avem în vedere mai multe surse de slatină din zona subcarpatică.

Vasile Diaconu

In memoriam Dr. Gheorghe Dumitroaia