Gestionarea bâlbâită a situației pandemice din România a condus la tot felul de aberații care au, ca efect final, scăparea completă de sub control a răspândirii infecției. Începând de la ”excepțiile” de la reguli (funeraliile unor persoane publice, congresul PNL etc, șamd) și până la a lăsa la mâna unor oameni simpli – paznici la diverse instituții sau mall-uri selectarea persoanelor care au acces în incintă, nimic nu denotă rigoare și responsabilitate. Iar românul, inventiv ca întotdeauna, a găsit soluția pentru a intra nevaccinat oriunde: ”împrumutarea” certificatului verde. Profitând de faptul că prin scanarea codulului QR al certificatului digital, paznicul nu află decât numele și data nașterii unei persoane, dar nu are dreptul să o și legitimeze, prietenii care au aproximativ aceeași vârstă își ”împrumută” certificatul de vaccinare și intră oriunde au treabă, chiar dacă nu sunt vaccinați. Concluzia: ca măsură de zădărnicire a răspândirii infecției, limitarea accesului nevaccinaților a eșuat. Nemaivorbind de faptul că există instituții serioase păzite de oameni care nu au aplicația instalată, se uită pur și simplu la telefonul clientului, vizualizează atent ecranul fără a putea scana certificatul digital și permit accesul.
În altă ordine de idei, nimeni nu poate verifica în ce măsură personalul instituțiilor, al mall-urilor și al marilor depozite de materiale de construcții, de exemplu, este vaccinat. Adică accesul clientului nevaccinat este restricționat, dar al angajatului nevaccinat nu, pentru că nu i se poate îngrădi dreptul la muncă. Foarte corect! Dar ce sens are? Nu ar fi mai eficient, totuși, să se insiste, din nou, pe măsurile inițiale de prevenție? Că tot nu mai poartă nimeni mască pe la ghișee, iar de recipientele cu dezinfectant se mai apropie un om din 10.
Cristina Mircea
