Actorii nu mor niciodată. Sfârșitul lor fizic este, de fapt, continuarea dimensiunii ample a existenței lor. Aceea a rolurilor prin care au creat culoare, sunet, bucurie, iubire, poate teamă și tristețe, poate zbucium…Actorii trebuie povestiți la timpul prezent. Pentru că doar acesta este timpul lor…
- Cornel Nicoară: Album de suflet
Despre Teatrul Tineretului s-au pronunţat, în vreme/uri, fel de fel de voci. Unele în presă, altele în cărţi. În cărţi, mai ales după zavera din ’89, când vocile personale n-au mai fost silite să facă parte din coruri, antologii, culegeri, compendii – aleatoriu şi securistic (?) întocmite de la Centru’. Cap de serie a fost Ascuns într-o lojă (2002) de Cristian Livescu, urmată de Ion Coman sau mitul Teatrului Tineretului (2003) de Alexandru Lazăr, Între „Dragonul” şi „Piaţeta”(2010) de Gheorghe Bunghez – cărţi cu un vizibil şi declarat conţinut documentar, (Dacă nu luăm în samă alintătura din subtitlul cărţii d-lui Livescu: O istorie, pe alocuri sentimentală…).
O altfel de privire asupra acestei istorii (care poate aminti binişor de O istorie anecdotică a unui teatru serios, semnată de Ed. Covali, Ţâcă Cojocaru, Gelu Apostol şi Alexandru Lazăr și pusă în pagină de subsemnatul) şi-o asumă, din interior, actorul Cornel Nicoară. După Memoria măştilor (2010), prima sa carte de amintiri, obsesii, destăinuiri şi războaie – nu numai interioare – purtate în aproape jumătate de veac de slujire necondiționată a Măriei-sale Teatrul Tineretului, el îşi oferă din nou, cu generozitate, sufletul pe tavă, evocând într-un palpitant Album de suflet tovarăşii de arme în lupta mai sus amintită. Sunt prezente aici portretele unor mari actori (Draga Olteanu Matei, Carmen Galin, Adria Pamfil Almăjan, Coca Bloos, Mitică Popescu, Valentin Uritescu, Ion Fiscuteanu, Dionisie Vitcu, Horaţiu Mălăele, Ion Lucian, Vasile Niţulescu); sau regizori (Moni Ghelerter, Ion Cojar, Emil Mandric, Alexandru Tocilescu) şi scenografi (Mihai Mădescu, François Pamfil) cu care a colaborat, portretele unor scriitori (Marin Sorescu, Laurenţiu Ulici, Ion Desideriu Sârbu, Tudor Popescu, Romulus Vulpescu), ale unor colegi cu care a lucrat o viaţă (Corneliu Dan Borcia, Constantin Cojocaru, Constantin Ghenescu), ale unor colegi actori care nu mai sunt (Traian Pârlog, Florin Măcelaru, Ion Muscă ş.a.), sau ale unor colaboratori apropiaţi (Eduard Covali, Mircea Zaharia, Paul Findrihan).
În deschiderea micului dar preţiosului volum, autorele se destăinuie: Nu am voie să uit, să închid în mine fapte şi figuri ale unor fiinţe dragi care au fost repere în cultura şi arta românească! Am fost fericit să îi cunosc, mi-au fost aproape şi mi-au marcat existenţa. Ei sunt eterni, sunt vii, deşi mulţi sunt plecaţi departe. Sunt amintirile mele dragi, sunt „fotografii neretuşate” făcute în decursul vieţii noastre comune. De câte ori îmi este greu, de câte ori mă năpădesc prostia, răul şi urâtul contemporan, mă gândesc la ei şi asta îmi dă putere. Pe cerul amintirii, ei sunt pentru mine stele.
Prozatorul Cornel Nicoară se descurcă în scris ceva mai bine decât naratorul /vorbitorul Cornel Nicoară. Fantezia lui zburdă neostenită oricum, dar actorul a înţeles că scrisul obligă la sinteză şi concentrare. El scrie cu emoţie – e realmente emoţionat – şi transmite această emoţie fără efort, pentru că simţirea e autentică. Memoria funcţionează bine, datele sunt exacte, portretele – clare în fond –sunt învăluite într-o aură de afecţiune melancolică, într-o atmosferă a cotidienelor nostalgii după eternele zăpezi de altădată. Iar cine îşi aminteşte de Villon, îşi aminteşte de Romulus Vulpescu – traducătorul său de excepţie – şi de prietenia dintre acesta şi Cornel Nicoară. Am scris asta pentru că nu puteam a încheia fără a spune că, pe lângă iubirea nedezminţită pentru teatru, Cornel Nicoară a avut mereu o reală vocaţie a prieteniei. Iar prietenii citaţi aici, mie cel puţin, îmi evocă o adevărată istorie sentimentală a TT, o istorie în care Cornel Nicoară s-a implicat profund, cu gândul şi fapta, deopotrivă…Dacă zici Tocilescu, zici Nevestele vesele din Windsor şi zici Falstaff – adică Cornel Nicoară; dacă zici Sorescu, zici Matca şi zici Moşul – adică Cornel Nicoară; dacă zici Ulici, zici Muştele de Jean Paul Sartre, şi zici Zeus-adică Cornel Nicoară, dacă zici Emil Mandric, zici Muntele de D.R. Popescu şi zici Riborasta –adică Cornel Nicoară, şi zici… şi zici….
Şi, pentru că noi nu ştim unde dracu să ne ţinem mâinile, voi încheia cu Actorii o poezie celebră semnată de Marin Sorescu, un poem dedicat actorilor, un omagiu pe care i-l aducem, la rândul nostru, lui Cornel Nicoară, măştilor pe care i le-am putut admira atâta vreme pe scena TT-ului: Cei mai dezinvolţi – actorii!/ Cu mânecile suflecate/ Cum ştiu ei să ne trăiască!/ N-am văzut niciodată un sărut mai perfect/ Ca al actorilor în actul trei,/ Când încep sentimentele să se clarifice// Moartea lor pe scenă e atât de naturală,/ Încât, pe lângă perfecţiunea ei,/ Cei de prin cimitire,/ Morţii adevăraţi,/ Morţi tragic, odată pentru totdeauna,/ Parca mişcă!// Iar noi, cei ţepeni într-o singura viaţă!/ Nici măcar pe-asta n-o ştim trăi./ Vorbim anapoda sau tăcem ani în şir,/ Penibil şi inestetic/ Şi nu ştim unde dracu să ne să ne ţinem mâinile. (Revista Apostolul, Martie 2013, Mircea Zaharia)
- CORNEL NICOARĂ – viață printre roluri
(20 oct. 1938, Câmpia Turzii- 20 oct., Piatra – Neamț) Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I L. Caragiale”, Bucureşti, 1965, clasa prof. Moni Ghelerter. Actor doar la Teatrul Tineretului Piatra – Neamţ din 1 iulie 1965 până la 31 mai 2006. Aici a deținut şi următoarele funcţii: director adjunct (1971-1986), director (1986-1989), director (2001 – 2006). În perioada 1993 – 1997 a fost consilier-şef la Inspectoratul pentru Cultură al jud. Neamţ, iar între anii 1997-2002 a fost conferenţiar universitar la Facultatea de muzică Piatra-Neamţ. Cărți:„Memoria măștilor”, Editura Nona, Piatra-Neamț, 2010,”Album de suflet”, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2012.
Rolurile interpretate în teatru
Fişă selectivă:
* Răzvan – Răzvan şi Vidra, de B.P.Haşdeu * Pietro Gralla – Act veneţian, de Camil Petrescu * Poliţistul – Omul cel bun din Sâciuan, de Bertold Brecht, regia: Andrei Şerban * Nero – Britannicus, de Jean Racine, regia: Aurel Manea * Noe – Arca bunei speranţe, de I.D.Sârbu, regia: Călin Florian * Aslak – Peer Gynt, de Henrik Ibsen, regia: Cătălina Buzoianu * Michael Olandezul – Inimă rece, de Eduard Covali, regia: Sanda Manu * Capulet – Romeo şi Julieta, de W. Shakespeare, regia: Silviu Purcărete * Moşul – Matca, de Marin Sorescu, regia: Marin Sorescu * Dergaciov – Vara trecută la Ciulimsk, de A. Vampilov, regia: Emil Mandric * Riborasta – Muntele, de D.R.Popescu, regia: Emil Mandric * Falstaff – Nevestele vesele din Windsor, de W. Shakespeare, regia: Alexandru Tocilescu * Mihai – Mihai Viteazul, de Emil Mandric şi Paul Findrihan, regia: Alexandru Dabija * Porthos – Cei trei muşchetari, de P.J.Valentin, regia: P.J.Valentin * Jupiter – Muştele, de J.P.Sartre, regia: Laurenţiu Ulici * Popa Spiridon – Pragul albastru, de I.D.Sârbu, regia: Mircea Cornişteanu * Şamraev – Pescăruşul, de A.P.Cehov, regia: Nicolae Scarlat * Agamemnon – Troilus şi Cresida, de W. Shakespeare, regia: Ştefan Iordănescu * Nae Caţavencu – O scrisoare pierdută, de I.L.Caragiale, regia: Nicolae Scarlat * Simon – Bădăranii, de Carlo Goldoni, regia: Louise Dănăceanu * Tache – Tache, Ianke şi Cadâr, de V.I.Popa, regia: Cristian Juncu * Don Louis – Don Juan, de Moliere, regia: Mircea Anca * Regele Lear – Regele Lear, de W. Shakespeare, regia: Mircea Anca * Ştefan – Apus de Soare, de B. Şt. Delavrancea, regia: Ştefan Iordănescu * Becherul – Realegerea lui Şuţu, de Dumitru Crudu, regia: Alexandru Berceanu
Roluri interpretate în filme româneşti:
Radu Buzescu – Buzduganul cu trei peceţi, regia Constantin Vaeni * Dragomir – Pintea, regia Mircea Moldovan * Rudi – Fiul munţilor, regia Gheorghe Naghi * Martin – Poliţa în alb, regia Mircea Gândilă * Craiul – Dumbrava minunată, regia Gheorghe Naghi
