Site icon

Marinela Diaconu, angajată a DSP, a fost arestată pentru corupție

Astăzi, 14 octombrie, Tribunalul Neamț a decis arestarea Marinelei Diaconu, angajată a Direcției de Sănătate Publică Neamț, care a pretins 4.000 de euro pentru a ”aranja” un concurs pentru un post de asistent la Spitalul Județean.

Dispune arestarea preventivă a inculpatei D M cercetată în dosarul penal nr. 549/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată, prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (două acte materiale), pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 14.10.2021 şi până la data 12.11.2021, inclusiv. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru inculpată şi pentru procuror”.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet mostbet

Imediat după ce instanța s-a pronunțat, Marinela Diaconu, prin avocata ei, a contestat decizia, sperând să poată fi cercetată în stare de libertate sau măcar în arest la domiciliu. Evenimentul a fost comentat pe rețelele de socializare, mulți dintre ”cunoscători” susținând că Marinela Diaconu a stricat piața, costul real al unei angajări la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț fiind mult mai mare.

Pe de altă parte, Direcția de Sănătate Publică Neamț a precizat că se dezice și condamnă orice faptă de corupție, menționând totodată că salariații instituției nu fac parte din comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor de asistenți medicali din spitale.  Cu alte cuvinte, Marinela Diaconu nu ar fi putut influența pe nimeni, doar a mințit când a pretins banii, pe care i-a ținut pentru ea. Motiv pentru care și infracțiunea a rămas la niveșul traficului de influență și nu a ajuns la cel al luării de mită. Problema de fond rămâne practica. La fel ca în cazul permiselor de conducere, angajările în diverse instituții, pe posturi bine remunerate, rămân tributare unei clasice cutume balcanice: dacă ungi o roată, se pornește mecanismul! Și dacă exemple anterioare și reușite nu ar fi, nu am mai povesti!

Cristina Mircea

 

 

Exit mobile version