- Interviu cu profesoara Gabriela Banu, directoarea Casei Corpului Didactic Neamț
– Școala, cu tot ce presupune ea, este unul din domeniile afectate puternic de pandemie. Cum vedeți dascalul din Neamț în acest context?
– Îl văd într-o schimbare, adică dascălul e conștient că trebuie să se adapteze, să fie primul care face față la cerințele școlii. Când zic școală, mă refer la elevi, la părinți, mediul social, economic și asta observ prin interesul pentru oferta noastră. Există un interes foarte mare pentru o diversitate mare de cursuri, nu numai pentru IT, care a devenit prioritar de când am intrat în sistemul online, ci pentru tot ce aduce schimbare și o abordare diferită a educației. Și chiar mă bucură asta, pentru că am constat din statistici că nu doar tinerii vin la activitațile noastre de formare, ci și foarte mulți colegi cu experiență.
– Sunt constrânși în vreun fel sau e o chestiune de opțiune personală?
– Constrângerea pare că vine prin lege, pentru că o data la 5 ani trebuie să-ți reînnoiești portofoliul profesional prin credite. Aceasta înseamnă că participi la niște cursuri sau activități de formare, care sunt echivalate cu credite. Nu te obligă nimeni, te obligi tu. Puțini sunt cei care vin din obligație, eu zic în procent de maxim 10% vin așa că i-a trimis de la școală, că nu au credite. În general există interes de bună voie. Avem platforma noastră și se înscriu acolo direct sau, în cazul proiectelor, pentru că avem și proiecte, trebuie să vină cu ele în format fizic. În rest, înscrierea se face online.
– Care sunt cursurile cu cel mai mare succes? În afară de IT.
– Am observat un interes mare pentru lucrul cu copiii cu probleme speciale. M-au sunat din alte județe că au văzut pe site-ul nostru și au spus că la ei nu se organizează așa ceva, iara noi avem un proiect care organizează cursuri gratuite, plus cele care sunt în ofertă fără proiect. Chiar am încheiat recent un astfel de curs, oamenii au fost foarte încântați și acum urmează diseminarea. Cerința specială înseamnă și tendința de a abandona din diverse motive, iar eficiența constă în modul în care lucrezi cu ei și îi determini să găsească puterea de a continua. Un alt curs cerut foarte mult este limba engleză și ne bucură interesul, care nu este neaparat pentru inițiere, cât mai ales pentru perfecționare. Sunt aceste proiecte de mobilitate, de formare Erasmus, iar una dintre cerințe este să știi limba engleză măcar la nivel de conversație. Iar un alt curs de interes este pentru colegii de la clasele pregătitoare care solicită inițierea în metodică.
– Formatorii cum sunt selectați?
– La începutul anului școlar se lansează oferta pentru formatorii externi ai Casei Corpului Didactic – o cerință cu tot cu programă. Noi am făcut un sondaj, împreună cu inspectoratul, ca să vedem ce se cere la nivel de județ și punem cap la cap oferta nostră cu solicitările. Tocmai spuneau colegii că avem pe conflict vreo 5-6 cursuri. Trebuie să mai eliminăm din ele, nu poți face atâtea cursuri pe aceeași temă. Chiar dacă este vorba despre diferite forme de conflict, trebuie să facem un singur curs în care să le cuprindem pe toate.
– Dar un modul care să meargă pe ideea prevenirii abandonului școlar există? Și dacă există este și eficient?
– Avem curs de abandon școlar. În fiecare an s-a făcut. E vorba de cerință specială aici, trebuie să ai timp să lucrezi cu elevul și să vezi care este cauza dorinței lui de a pleca. Dacă ține de familie, e mai greu de rezolvat. Poate nu-i formăm pe copiii noștri să găsească resurse atunci când întâlnesc un obstacol și să găsească singuri soluții. Abandonează prea ușor. Drama este când familia e prima care spune ”Lasă școala, du-te și muncește!”. Copilul care vine la școală e educat de familie și se întoarce în familie după cursuri. Oricât aș încerca eu într-o clasă cu 30 de copii sau 28 câți mai sunt, să-i reeduc, pot să-i mai îndrept de la bază? E dificil cu mentalitațile. Pot să dau foarte multe sfaturi, dar evit să le dau. Ca profesor ajungi uneori să să sfătuiești copiii, dar poți simți că ei nu mai primesc informația. Și atunci eviți să le mai zici. Asta se învață și la cursuri, când te lovești de un perete atunci mai bine renunți, abordezi un subiect de interes pentru ei și încet, încet deschizi și calea spre tema la care vrei să ajungi. Pare ușor, dar știți ce greu e să fii profesor?
- ”Ca profesor, ți-e mai ușor să lucrezi doar cu cei care reacționează, decât să încerci să-i antrenezi pe toți”
– Ce face mai facilă misiunea de profesor?
– Iubirea. Dacă nu iubești copiii, nu găsești modalitați și resurse astfel încât să nu te superi când ar trebui să te superi, să nu intri în conflict cu ei și să fii tot timpul pozitiv. Copiii nu iubesc, așa cum nici noi adulții nu iubim persoanele morocănoase și supărăcioase. Ca profesor trebuie să găsești puterea să răspunzi pozitiv la provocări, să fii stăpân pe tine și să nu accentuezi conflictul. Cred că asta ține și de experiența în relațiile cu oamenii și de dorința de a te perfecționa. Seara aveam imaginea câte unui elev pe care simțeam că nu-l pot controla și mă gândeam cum pot să rezolv asta. Și îl întrebam. ”Astăzi de ce ești supărat? Și ieri erai supărat”. Se uita la mine uimit că am observat. De obicei nu sunt observați. O problemă a cursului pe această temă este că-l facem online. Și este foarte greu să înveți online partea de comunicare. De când am venit la Casa Corpului Didactic, din iunie 2020, numai online am ținut, față în față nu am reușit să mai organizăm.
– Și cum simțiți diferența?
– Eu fac formare de când mă știu. E o mare diferență. Oricât de interesant ar fi un curs, uitându-te la ecran pierzi firul, adormi, pe când fizic aplici spargerea gheții, ruperea de ritm. Iar când e vorba de copii, copilul trebuie să te vadă, să te mângâie, vorba surorii mele, care e învățătoare, trebuie să pună mâna pe tine, așa sunt ăștia mici, ei altfel n-o simt pe doamna. La toate tipurile de cursuri online se pierde câte ceva, dar ca să treacă pandemia trebuie ca fiecare dintre noi să facă un efort, să se vaccineze, să se protejeze, să învețe copiii cum să aibă grijă.
– Dincolo de inconvenientele cursurilor online, care este cea mai mare problemă a învățământului românesc, în opinia dumneavoastră? Tocmai am discutat cu un elev care performează și are un caracter foarte frumos, și mi-a spus că i se pare prea rigid sistemul de educație.
– Rigid în sensul că eu m-am dus în clasă, îmi urmăresc doar obiectivul și nu mă gândesc o clipă la ce-și doresc copiii din fața mea. Da, își doresc și cunoștințe, dar ar vrea să le arăt și latura umană, să arăt că-i văd, că există. Iar asta nu mai ține de sistemul de învățământ, ține de fiecare persoană în parte. Uneori poate nu mi-am atins obiectivul să predau toată lecția, dar mă simt poate mai împlinită că am avut un dialog cu ei și că-i vâd zâmbind. Eu pot să predau toată lecția, dar dacă nu prea i-am auzit pe ei, nu i-am văzut să vină în întâmpinarea mea când încerc să port un dialog, atunci care e implicarea? Ca profesor, ți-e mai ușor să lucrezi doar cu cei care reacționează, decât să încerci să-i antrenezi pe toți, pentru că îți atingi obiectivul. Dar e doar un obiectiv bifat. Cred că cel mai greu din toate este să educi elevul să devină om. A fi om înseamnă să îndeplinești toate condițiile bune, să fii cinstit, muncitor, de cuvânt, de încredere, să fii un model pentru alții. Și atunci în fiecare copil trebuie să pui sămânța asta de om și să-i spui: orice faci în viață, fii om! E nevoie de toate categoriile de oameni. Fără femeia de serviciu, cum ar arăta școala? Trebuie să fie respectată că-și face treaba, întotdeauna i-am învățat pe copii asta. Și dacă fiecare din noi, la locul de muncă și-ar face treaba pentru care este plătit, nu mai zic de ceva suplimentar, țara ar merge mult mai bine.
A consemnat Cristina Mircea
Un interviu în care fiecare dintre interlocutori se află la locul potrivit. Felicitări!