Tribunalul Neamț l-a condamnat astăzi, 13 septembrie (ghinion) , pe comisarul Iulian Cloșcă, la 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru luare de mită. Pedeapsa complementară și cele accesorii sunt, însă, mai dure decât condamnarea în sine: ”Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b) şi g) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de lucrător de poliţie, pe o perioadă de 3 (trei) ani. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia de lucrător de poliţie, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale”,
Termenul de supraveghere decis de instanță este de 4 ani, perioadă în care, dacă Iulian Cloșcă mai comite vreo infracțiune, execută și pedeapsa de 3 ani la care a fost condamnat.
De asemenea, judecătorii au hotărât să-l condamne pe Iulian Cloșcă la muncă și să-i confiște mita: ”În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Roman, jud. Neamţ, sau Primăriei com. Horia, jud. Neamţ, pe o perioadă de 100 (una sută) de zile lucrătoare, conform protocolului încheiat de Serviciul de Probaţiune Neamţ cu aceste instituţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul art. 289 alin. 3 Cod penal, dispune confiscarea de la inculpat în folosul statului a unui ceas marca APPLE WATCH seria 4, PINK SAND ROSE LOOP, 40 mm, aluminium&ceramic case, ion-x,GPS, WR50M, aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamţ”.
Decizia Tribunalului Neamț poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău, instanța care va pronunța hotărârea definitivă. Din punct de vedere profesional, pe comisarul Iulian Cloșcă nu-l mai afectează hotărârea instanței, pentru că el s-a pensionat recent. În schimb, va trebui să îndeplinească toate obligațiile stabilite de instanță și să fie cuminte 4 ani, dacă judecătorii de la Bacău mențin sentința Tribunalului Neamț.
Iulian Cloșcă a fost acuzat de procurorii DNA Bacău că a pretins și primit de la patronul unei firme de taximetrie din Roman un smartwatch, în valoare de 1500 de lei, pentru a închide ochii când taximetriștii încălcau regulile de circulație. Ceasul primit mită s-a dovedit ”ceasul rău” pentru el, fiindcă l-a obligat să se pensioneze rapid, înainte de încheierea procesului, ca să nu fie dat afară din sistem. Un sistem în care încă se pot rezolva probleme mari, cu șpăgi mici, dar inteligente!
Cristina Mircea