România fantastică: un urs prins într-un gard la Ceahlău urlă de 8 ore, nimeni nu intevine

Un urs neinspirat s-a prins într-un gard de la marginea unei grădini din comuna Ceahlău, undeva în apropierea Căminului cultural și urlă de azi dimineață (10 septembrie) fără ca nimeni să poată interveni. Asociația de vânătoare care ar trebui să tranchilizeze animalul este Lupul Cenușiu, condusă de Raul Papalicef, însă trebuie să existe un contract în baza căruia să tranchilizeze ursul. Iar contractul…nu există.

Nu știu cum să rezolvăm problema”, ne-a declarat Ion Irimescu, viceprimarul de Ceahlău. ”Am sunat la Suceava, la Garda Forestieră, am sunat la doctorul veterinar care răspunde de zonă, am sunat și la domnul doctor Lalău. N-am apucat să încheiem contract cu asociația de vânătoare, ordonanța spune că în termen de 60 de zile și n-am apucat și nu știu cum să procedează dacă nu este contract încheiat. Ursul e prins într-o șufă, dar se poate mișca se urcă în copac, se dă jos. Am chemat doctorii să vadă ce răni are, dacă sunt probleme și după aceea să vedem cum procedăm. E la limita dintre intravilan și extravilan, nu știu exact, trebuie să mă uit pe PUG. Dar acuma nu mai contează dacă e intravilan sau extravilan, trebuie făcut ceva. Domnul Raul este singurul care are competență, i-am spus să vină să facem acum contractul, să rezolvăm problema și a spus că e prea în scurt și nu se poate. Și ce facem atunci cu ursul? Îl lăsăm acolo, în vârful dealului?”.

De partea cealaltă, Raul Papalicef are propriile-i argumente: ”Edilii acestor comune unde se întâmplă incidente cu urși sunt pasibili de neglijență în serviciu. Legea spune că primăriile trebuie să încheie contracte, pentru că edilul este protectorul comunității. Nu poți să ceri încheierea contractului când ursul este în laț. Este vorba despre uzul unei arme supuse autorizării. Pentru ce se întâmplă în intravilan decide primarul, iar în extravilan deja este competența Ministerul Mediului care trebuie să dea derogare, și avem o altă procedură. Iar Primăria Ceahlău habar nu are daca ursul este în intravilan sau în extravilan. Acum o lună și jumătate m-am dus să fac contractul și nu au avut timp. Orice contract se pregătește, prevede să ai armă cu tranchilizare, seringi manșoane, eu de ce să mă apuc să cumpăr obiecte de 5.000-6.000 de euro fără să știu dacă facem contract?”.

În iunie 2020, un urs s-a prins într-un laț, tot în comuna Ceahlău. Atunci se acționa ăn virtutea altor prevederi legale, pentru că Ordonanța 81, care prevede încheierea contractelor între primării și asociațiile de vânătoare, nu exista. Până s-au adunat reprezentanții tuturor instituțiilor care aveau atribuții să intervină (Jandarmerie, Poliție, DSVSA, reprezentanții Ocolului Silvic șamd) ursul s-a eliberat singur și a fugit în pădure. Cel de astăzi, n-a reușit încă. Stă și urlă, de 8 ore, prins în șufă, fără ca nimeni să intervină.

Cristina Mircea

Exit mobile version