Faptele
În ziua de 8 iulie, la Oglinzi, un tânăr iresponsabil, care a sfidat legile acestei țări, a provocat un accident rutier extrem de grav. Daniel Gabriel Afloarei, în vârstă de 21 de ani, n-a avut niciodată permis, pentru nicio categorie de vehicule și totuși s-a urcat la volanul unei autoutilitare și a intrat, frontal, într-un autoturism în care erau 5 persoane. Una din ele a murit pe loc, 3 au decedat ulterior. Afloarei a fugit de la locul accidentului și a fost prins de polițiști, după ore de căutări.
mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet pin up mostbet mostbetConsecințele imediate
Față de un asemenea eveniment, de o gravitate indiscutabilă, răspunsul Justiției ar trebui să fie prompt. Și a fost, dar doar temporar. Afloarei a fost arestat preventiv, pentru comiterea infracțiunilor de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere. Pentru cine nu știe cum funcționează sistemul se impun precizări: polițiștii rețin inculpatul, îl prezintă procurorului cu propunerea de arestare, procurorul, dacă estre de acord cu această propunere o promovează în instanță și judecătorul dispune arestarea preventivă. De regulă, pentru 30 de zile. Cu 5 zile înainte ca termenul să expire, procurorul formulează propunere de prelungire a arestării preventive. Și, din nou, instanța dispune. Uciderea a patru oameni, e adevărat din culpă, nu cu intenție, dar conducând fără să fi făcut o școală de șoferi, ar fi impus prelungirea arestării preventive până la momentul trimiterii în judecată. Cel puțin. Ori, după două luni, Parchetul Târgu Neamț în loc să ceară prelungirea arestării, solicită instanței nici mai mult nici mai puțin decât eliberarea inculpatului. Adică plasarea sa sub control judiciar, nici măcar în arest la domiciliu.
Infractorul – liber, familiile victimelor – umilite
Dacă Afloarei ar fi cerut înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, datoria procurorului era să se opună admiterii acestei solicitări și să argumenteze, în fața instanței, pericolul social pe care-l reprezintă un astfel de individ. Patru vieți curmate ar fi fost un argument dramatic de suficient. Dacă instanța decidea, totuși, să-l elibereze pe individ, tot procurorul ar fi trebuit să atace hotărârea. Ce a făcut însă distinsul reprezentant al parchetului, cel care ar fi trebuit să acuze? A cerut el însuși eliberarea lui Afloarei, contrar tuturor așteptărilor familiilor victimelor, contrar oricărui bun simț și contrat ideii de justiție.
Și instanța a decis: ”În temeiul art. 242 alin. 2 din Codul de procedură penală admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț de înlocuire a măsurii preventive a arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar. În temeiul art. 203 alin. 5 din Codul de procedură penală, raportat la art. 202 alin. 1 și alin. 4 lit. b, 211 alin. 1 din Codul de procedură penală, înlocuiește măsura preventivă a arestării preventive luată față de inculpatul Afloarei Daniel Gabriel, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 338 alin. 1 din Codul penal, art. 192 alin. 1, 2, 3 din Codul penal, art. 196 alin. 1, 4 din Codul penal şi art. 335 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal, cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data punerii în executare a măsurii (data rămânerii definitive a prezentei încheieri). În baza art. 215 alin. 1 din Codul de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Afloarei Daniel Gabriel trebuie să respecte următoarele obligații: 1. să se prezinte la Poliția orașului Târgu Neamț ori de câte ori este chemat; 2. să informeze de îndată procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț cu privire la schimbarea locuinței; 3. să se prezinte la Compartimentul Supravegheri Judiciare din cadrul Poliției orașului Târgu Neamț și la Postul de Poliție Răucești, conform programului de supraveghere întocmit de către organul de poliție sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 din Codul de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, stabilește că inculpatul Afloarei Daniel Gabriel trebuie să respecte următoarele obligații: 1. să nu depășească raza teritorială a comunei Răucești decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț; 2. să nu conducă nicio categorie de vehicule; 3. să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 din Codul de procedură penală, atrage atenția inculpatului Afloarei Daniel Gabriel că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive sau cu măsura arestului la domiciliu. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore care curge de la pronunțare. Dată și pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 06.09.2021, ora 14:03, în prezența inculpatului prin videoconferință, a apărătorului ales al acestuia și a procurorului”.
Astăzi, 8 septembrie, la ora 14 și 3 minute s-a scurs termenul de contestație. Hotărârea a rămas, previzibil, definitivă. Procurorul nu avea de ce să o atace, de vreme ce el a propus eliberarea inculpatului, inculpatul nu avea niciun interes să nu profite de un așa ”înger păzitor”. Și astăzi, Daniel Gabriel Afloarei este liber. Spre imensa și justificata indignare a familiilor victimelor, cărora Justiția le-a răsucit cuțitul în rană.
Cristina Mircea
