Faptele
În ziua de 8 iulie, la Oglinzi, un tânăr iresponsabil, care a sfidat legile acestei țări, a provocat un accident rutier extrem de grav. Daniel Gabriel Afloarei, în vârstă de 21 de ani, n-a avut niciodată permis, pentru nicio categorie de vehicule și totuși s-a urcat la volanul unei autoutilitare și a intrat, frontal, într-un autoturism în care erau 5 persoane. Una din ele a murit pe loc, 3 au decedat ulterior. Afloarei a fugit de la locul accidentului și a fost prins de polițiști, după ore de căutări.
Consecințele imediate
Față de un asemenea eveniment, de o gravitate indiscutabilă, răspunsul Justiției ar trebui să fie prompt. Și a fost, dar doar temporar. Afloarei a fost arestat preventiv, pentru comiterea infracțiunilor de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere. Pentru cine nu știe cum funcționează sistemul se impun precizări: polițiștii rețin inculpatul, îl prezintă procurorului cu propunerea de arestare, procurorul, dacă estre de acord cu această propunere o promovează în instanță și judecătorul dispune arestarea preventivă. De regulă, pentru 30 de zile. Cu 5 zile înainte ca termenul să expire, procurorul formulează propunere de prelungire a arestării preventive. Și, din nou, instanța dispune. Uciderea a patru oameni, e adevărat din culpă, nu cu intenție, dar conducând fără să fi făcut o școală de șoferi, ar fi impus prelungirea arestării preventive până la momentul trimiterii în judecată. Cel puțin. Ori, după două luni, Parchetul Târgu Neamț în loc să ceară prelungirea arestării, solicită instanței nici mai mult nici mai puțin decât eliberarea inculpatului. Adică plasarea sa sub control judiciar, nici măcar în arest la domiciliu.
Infractorul – liber, familiile victimelor – umilite
Dacă Afloarei ar fi cerut înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, datoria procurorului era să se opună admiterii acestei solicitări și să argumenteze, în fața instanței, pericolul social pe care-l reprezintă un astfel de individ. Patru vieți curmate ar fi fost un argument dramatic de suficient. Dacă instanța decidea, totuși, să-l elibereze pe individ, tot procurorul ar fi trebuit să atace hotărârea. Ce a făcut însă distinsul reprezentant al parchetului, cel care ar fi trebuit să acuze? A cerut el însuși eliberarea lui Afloarei, contrar tuturor așteptărilor familiilor victimelor, contrar oricărui bun simț și contrat ideii de justiție.
Și instanța a decis: ”În temeiul art. 242 alin. 2 din Codul de procedură penală admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț de înlocuire a măsurii preventive a arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar. În temeiul art. 203 alin. 5 din Codul de procedură penală, raportat la art. 202 alin. 1 și alin. 4 lit. b, 211 alin. 1 din Codul de procedură penală, înlocuiește măsura preventivă a arestării preventive luată față de inculpatul Afloarei Daniel Gabriel, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 338 alin. 1 din Codul penal, art. 192 alin. 1, 2, 3 din Codul penal, art. 196 alin. 1, 4 din Codul penal şi art. 335 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal, cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data punerii în executare a măsurii (data rămânerii definitive a prezentei încheieri). În baza art. 215 alin. 1 din Codul de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Afloarei Daniel Gabriel trebuie să respecte următoarele obligații: 1. să se prezinte la Poliția orașului Târgu Neamț ori de câte ori este chemat; 2. să informeze de îndată procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț cu privire la schimbarea locuinței; 3. să se prezinte la Compartimentul Supravegheri Judiciare din cadrul Poliției orașului Târgu Neamț și la Postul de Poliție Răucești, conform programului de supraveghere întocmit de către organul de poliție sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 din Codul de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, stabilește că inculpatul Afloarei Daniel Gabriel trebuie să respecte următoarele obligații: 1. să nu depășească raza teritorială a comunei Răucești decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț; 2. să nu conducă nicio categorie de vehicule; 3. să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 din Codul de procedură penală, atrage atenția inculpatului Afloarei Daniel Gabriel că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive sau cu măsura arestului la domiciliu. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore care curge de la pronunțare. Dată și pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 06.09.2021, ora 14:03, în prezența inculpatului prin videoconferință, a apărătorului ales al acestuia și a procurorului”.
Astăzi, 8 septembrie, la ora 14 și 3 minute s-a scurs termenul de contestație. Hotărârea a rămas, previzibil, definitivă. Procurorul nu avea de ce să o atace, de vreme ce el a propus eliberarea inculpatului, inculpatul nu avea niciun interes să nu profite de un așa ”înger păzitor”. Și astăzi, Daniel Gabriel Afloarei este liber. Spre imensa și justificata indignare a familiilor victimelor, cărora Justiția le-a răsucit cuțitul în rană.
Cristina Mircea
4???? Stofă de terorist nu de pericol public. Judecatorul i a oferit acum șansa să facă un număr impar, să nu rămână omul cu ghinion.
Sa va văd in locul la aia 4 , eu nu am omorât pe nimeni și va-ți gândit voi ca ar trebui sa stau 1an și 7 luni închis 🤬🤬🖕
Este adevarat ca nu a fost cu intentie dar totusi inconstienta si aroganta acestui tanar a dus la moartea a 4 persoane plus ca a fugit fara sa isi asume ceea ce a facut. Ar trebui pedepsit pentru fapta sa pentru ca cine garanteaza ca nu se va urca din nou la volan…?
Cand s a urcat la volan fara permis nu a fost cu intentie , nu?! Cred ca l o urcat cineva cu forta??asae,nu!!!
Tocmai de aceea trebuie sa plateasca. Incostienta si aroganta lui de a se urca la volan au dus la tragedie
Așa i când dai cașcaval la cine trebuie te scoate din tot căcatul și alți stau închiși pentru nimica toată !
Corect
Inca o data vedem ce drepturi avem. Nepotica mea nu a mai avut dreptul la viata, a pierdut acest drept 😪😪😪 din cauza arogantei acestui tanar insa el are dreptul sa fie cu familia lui,familia lui se poate bucura de prezenta lui,il imbratiseaza….noi ce imbratisam?????? O fotografie de pe o cruce….??????😰😰😰
Pai de ce nu vb asa si de FLORIN SORIC cel care cu adevărat a provocat acesta dezastru?
Va este frica sa vb de El? Nui asa?
Ala trimite peste voi interlopi si va ia gatul de pe umeri.
Sa va fie rusine ca majoritatea știți cine este cu adevărat vinovat dar il ascundeti si nui pronuntati numele de frica.
Florin șoric a oprit acolo pentru a vira la stânga dar problema este ca cel din spatele lui nu deținea permis de conducere pentru nici o categorie, în consecință nu trebuia sa fie la volanul unei autoutilitare,în mod normal ar trebui și Florin șoric sa fie tras la răspundere dar cel mai tare ar trebui tras tânărul inconștient care sa urcat la volan și din păcate a curmat 4 vieti
Legea nu e egala pentru toți. Ca cetățean liber și cinstit m-am rușinat în locul vostru… Ma refer la cei ce l-au eliberat.