Țolici – satul în care ”cresc” vile, la concurență între vecini

Așezare veche de lingurari, satul Țolici, din comuna Petricani a devenit, în câțiva ani, localitatea care concentrează probabil cele mai multe vile noi din județ, raportate la numărul gospodăriilor. Casele s-au înălțat repede, una după alta, pe culmile dealurilor care străjuiesc satul, și se înalță în continuare, după principiul Certeze, aplicat la altă scară. Oricum, concurența este principalul criteriu după care localnicii își plănuiesc investițiile, factorul de comparație fiind casa vecinului. Dar, deși se află în competiție, oamenii se ajută unii pe alții și cum începe un nou șantier cum se adună, cu mic, cu mare, să asigure mâna de lucru. În ultimii 5-6 ani, de când satul a început să-și schimbe aspectul, locul de casă a devenit deja o problemă.

• ”Casele astea care-s mari, pe dealuri, sunt făcute de cei plecați în străinătate”

Duminica după-amiază, satul este tihnit, ca în zi de odihnă. Aglomerație este doar la cele două biserici penticostale, unde abia mai încap mașinile parcate. Este program de rugăciune până la ora 20. Ortodocșii, minoritari în Țolici, își supraveghează copiii care se plimbă cu bicicleta și stau de vorbă pe la porți. De aceea orice străin care ajunge în sat este observat imediat și luat la întrebări despre scopul și interesul vizitei. Deși aparent aspri, oamenii sunt prietenoși și dornici să povestească.

”Facem marfă de ghips, lebede, pitici, berze, decorațiuni pentru grădină și le vindem toată țara. Materialele s-au scumpit și e mai greu. Înainte se făceau butoaie, vaze trase la strung, acuma rar care mai fac. Nici ghipsul nu se mai cumpără așa bine, că nu ține. Dar dacă stă în ploaie, cât să ție?”, ne spune o femeie care se odihnește pe o bancă alături de două vecine.  

Subiectul vilelor, unele cu două etaje și mansardă, este rezumat de vecina de alături: ”Penticostalii își fac case mari, dar au cei mai mulți copii, 12, 13, sau chiar 16. Era preotul nostru care a murit, părintele Vasile și-mi spunea ”Ană, eu am doi, tu ai doi, dar uite câți copii sunt la casele de la biserică încolo. Câte 7-8 sau 10”. Casele astea care-s mari pe dealuri sunt făcute de cei plecați în străinătate. Dar sunt și care au casa mare și au doar doi copii. E un fel de râcă. Dacă a făcut vecinul, să faci și tu mai mare. Și mașini sunt multe, e plin satul. Înainte erau bărbații cu permis, acum au și femeile, și fetele, de la 18 ani, toate își iau permis”.

• ”Oamenii au muncit și au adunat. Care au băut și au fumat n-au făcut nimic, au tabla ruginită pe casă”

Meșteșugari modești și cu carte puțină, sătenii au avut ambiția de a-și ține copiii prin școli. S-au întristat când mulți au plecat în străinătate, dar s-au consolat că au o viață mai bună acolo decât aici.

”Copiii noștri, marea majoritate, lucrează în străinătate, cu banii de la noi n-ar face așa case. Au plecat care în Italia, care în Anglia și muncesc acolo de ani de zile”, ne spune un bărbat care mergea spre casă. ”Noi suntem penticostali 80% din sat cred. Pastorul nostru de la biserică are 12 copii, eu am numai 5: 4 fete și un băiat. Am fată, profesoară de matematică, la Vicovul de Sus, căsătorită acolo. Altă fată, cea mai mare, e căsătorită la Piatra, dar are 11 ani de când stă în Anglia. Eu am muncit foarte mult în viața mea, la mobilă și la artizanat din ăsta. La noi, meseria de bază e să facem scaune, mese, linguri nu mai facem, tatăl meu făcea linguri. Animale nu mai ține nimeni, am avut și câte două vite cât au crescut copiii, amu nu mai țin. Apă luăm din fântâni, încălzirea e cu lemne, sunt condiții. Sunt vreo două, trei case care au început să încălzească cu gaz. Au butelii mari de două tone, cam așa, și una ține o iarnă întreagă, nu știu exact. Băieții unui vecin de-al meu și-au luat, au case noi. E cam greu la noi cu locurile de casă, de cât de mult se construiește. Tinerii fac. Noi, părinții câștigăm cât să ne întreținem. Suntem autorizați, mai vindem și de acasă, mai mergem și la târguri prin țară. Circulă ai noștri de la Suceava, la Constanța și de la Caraș Severin, la Timișoara. Alții vând și pe internet. Eu am fost păcătos, n-am avut permis și-am vândut numai de acasă. Cu religia cum a fost. Este un bătrân la noi care are 90 de ani, el a fost primul penticostal din sat. Eu am 25 de ani de când m-am căsătorit și m-am dus la penticostali, până atunci am fost ortodox. Am văzut că e mai bine acolo. Nu mai fumez, fumam 3 pachete de Carpați la zi, bețiv n-am fost, dar de fumat, fumam mult. Înainte când eram flăcăi, se bea, se fuma, se băteau tinerii între ei. Amu e lumea liniștită, suntem oameni cuminți și fiecare își caută de treaba lui”.

La antipodul genului sfătos și liniștit, un localnic, ceva mai energic și cu abordare directă (nume în clar, scopul vizitei concis), mândru de felul în care a început să arate satul, a pus punctul pe i, arătând spre o vilă cu cel puțin 10 camere: ”Casa asta a fost a unui frate de-al meu, el s-a mutat la Târpești, a prins un chilipir. Ăia de acolo se miră de noi și tot se întreabă ce au făcut și cum au făcut țolicenii de au ridicat așa satul. Păi le spun eu: nimeni n-a furat, nimeni n-a făcut nimic rău. Oamenii au muncit, au adunat. Care au băut și au fumat n-au făcut nimic, au tabla ruginită pe casă, care au fost gospodari, au făcut treburi bune”.

Cristina Mircea