Reacții din Neamț la intenția ministrului Culturii de a desființa monumente istorice, în beneficiul dezvoltării imobiliare

0

Invocând binele cetățeanului (există voci care susțin că pe cetățean îl cheamă Viorel Nuțu), ministrul Culturii vrea să protejeze patrimoniul după un model legislativ din Franța ”unde nu se practică politica dezvoltatorilor imobiliari în detrimentul patrimoniului”. Faptul că Bogdan Gheorghiu consideră că legislația franceză s-ar plia pe realitățile din România demonstrează că este complet imun la distrugerile girate chiar de ”specialiștii” atestați de ministerul pe care îl conduce. Scoțând din ecuație comisiile zonale (care încă mai au specialiști reali în componență) și dând mână liberă directorilor direcțiilor de cultură din teritoriu pentru a aviza demolarea clădirilor din zonele protejate/monumente și a aproba proiecte imobiliare în zonele de protecție a monumentelor, ministrul Culturii confirmă că-l preocupă mai mult binele cetățeanului-dezvoltator decât protejarea monumentelor istorice. Mai ales că, în proiectul aflat în dezbatere publică, apare noțiunea de ”desființare parțială” a monumentelor, lucru atât de grav încât să invoci protejarea patrimoniului este de-a dreptul antagonic.

”În proiectul de modificare a Legii monumentelor sunt câteva prevederi cu efecte dezastruoase asupra patrimoniului, pentru că vor da mână liberă unor distrugeri”, ne-a declarat Rocsana Josanu, directoarea Direcției pentru Cultură Neamț. ”Nu poți să scoți din regimul de protecție bunurile culturale mobile care se află în monumentul istoric (iconostase, sobe vechi, orgi, icoane, obiecte de cult) și să le lași sub regimul de protecție a patrimoniului cultural mobil, în condițiile în care doar bunurile clasate sunt, de fapt, protejate. Iar în județul Neamț, bunurile culturale mobile din monumentele istorice nu sunt clasate. Va fi o tragedie, vom pierde foarte mult patrimoniu cultural mobil. Apoi, la articolul 11 din Legea 422 se precizează faptul că se pot emite avize pentru intervenții pe monumente istorice, inclusiv pentru desființare parțială a monumentului. În legislația de până acum, desființarea monumentelor istorice nu se putea aviza și era interzisă, constituia infracțiune. Desființarea parțială poate să însemne distrugerea unei părți din monument și dacă ne gândim că la monumente lucrează personal neatestat, firme neautorizate, oameni care nu sunt specializați în domeniu și lucrează ca și cum ar lucra la o clădire oarecare, smulg și distrug, ei nu vor proteja restul imobilului atunci când vor face desființarea parțială. Proiectul aflat în dezbatere lasă la latitudinea experților în domeniu să facă studii de fundamentare în baza cărora noi, directorii direcțiilor pentru cultură din teritoriu, putem emite avize, ori noi nu avem încredere nici în experții atestați de minister pentru că am avut în istoric foarte multe episoade triste. Și intervențiile în zonele de protecție sunt permise, cu avizul direcțiilor pentru cultură și fără consultarea  comisiilor, ori rolul zonei de protecție este acela de a conserva cadrul în care s-a dezvoltat acel monument, iar în zonele de protecție avem foarte multe clădiri valoroase care nu sunt clasate și încă le putem proteja tocmai pentru că au norocul de a se afla în zona de protecție a monumentului. Cum poți să dai un aviz cu ochii închiși, bazându-te pe un studiu făcut de cineva atestat de minister, fără să consulți o comisie? Noi avem, în județul Neamț, o mulțime de clădiri valoroase în zona de protecție. De exemplu strada Ștefan cel Mare din Piatra-Neamț are doar puține clădiri clasate. Ce-ar însemna să poată să emită un director care acceptă acest compromis să dea aviz pentru demolarea casei Iulia Hălăucescu, care nu este clasată, dar e o clădire care ar trebui să facă parte din patrimoniu. Modificările vor produce un dezastru asupra patrimoniului cultural național imobil și mobil, sunt foarte multe organizații și foarte multe persoane care au luat atitudine, inclusiv specialiști din cadrul Institutului Național al Patrimoniului. Vom face și noi un demers și-i vom cere  domnului ministru să respingă acest proiect”.

 

  • Cunoaștem destule cazuri de experți care și-au legat numele de mutilarea unor monumente istorice de referință”

 

La rândul lor, membrii comisiei care a lucrat la elaborarea Codului Patrimoniului, printre care se numără și dr. Vitalie Josanu, au adresat o scrisoare ministrului Bogdan Gheorghiu, pe care o reproducem integral:

 

”DOMNULE MINISTRU,

Subsemnații, menționați mai jos, toți foști membri ai Comisiei pentru elaborarea Codului Patrimoniului, întrunită prin ordinul Ministrului culturii în anul 2016, formulăm următoarea scrisoare de protest cu privire la ultimele inițiative legislative ce afectează patrimoniul cultural național.

Înainte de toate, domnule Ministru, ne exprimăm profunda indignare legată de blocarea – din motive necunoscute – a continuării elaborării și finalizării Codului Patrimoniului, pe care îl considerăm un demers de importanță capitală în domeniu. Practic, de la o echipă pluridisciplinară de 22 de specialiști – urmată de varianta restrânsă de șapte – care a elaborat Tezele Patrimoniului, aprobate prin HG 905/2016, proiectul a fost blocat, ca urmare a schimbării guvernării și a strategiei de guvernare.

La insistențele opiniei publice și ale Comisiei UNESCO din Senatul României, Ministerul Culturii s-a văzut nevoit a relua acest proiect dar într-o formulă defectuoasă (angajări temporare de ”experți”) și în gestiunea unor persoane care s-au opus reformării. Drept dovadă, deși eram asigurați că se lucrează în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene, supus unor termene, s-au împlinit deja cinci ani fără ca Ministerul Culturii să fi lansat în dezbatere publică proiectul de Cod al Patrimoniului. Din sursele existente, mai ales în ceea ce privește capitolul destinat patrimoniului arheologic, intențiile proiectului sunt cel puțin alarmante și a trezit vii dezbateri printre specialiști. Probabil că aceste atitudini au descurajat continuarea demersurilor privind lansarea în dezbatere publică a proiectului Codului Patrimoniului.

Ținem să vă informăm, domnule ministru, că deși au fost publicate doar Tezele Prealabile, Comisia din care am făcut parte a dus proiectul de Cod al Patrimoniului într-un stadiu avansat, astfel încât nu ne putem explica motivul pentru care, din anul 2018 și până în prezent, România nu dispune de o legislație în domeniul patrimoniului coerentă, unitară, închegată într-un corp.

Gestul Ministerului Culturii de a veni cu actualizări legislative și modificări punctuale, pe diverse teme, arată că proiectul Codului Patrimoniului este abandonat și lipsit de interes.

În acest context, suntem profund dezamăgiți și cerem retragerea imediată a proiectului de modificare a Legii 422/2001, aflat în consultare publică, tocmai pentru că este în vădit dezacord cu Tezele Patrimoniului, aprobate prin HG 905/2016. Arătăm, în special, la pct. V: Principiul unității dintre patrimoniul cultural și contextul său

”Patrimoniul cultural este un complex de expresii format atât din elemente majore cât și din acele elemente minore care, constituind contextul celor majore, generează valoare culturală prin asocierea lor”.

Altfel spus, vă învederăm că ocrotirea zonelor de protecție ale monumentelor istorice este la fel de importantă ca aceea a protejării monumentului în sine. Aceasta, mai ales în contextul actual când la nivelul întregii țări sunt foarte multe imobile omise de la clasare, dar care întrunesc condițiile de clasare în patrimoniul cultural național. Singura lor formă de protecție, nu neapărat suficientă, se datorează tocmai aflării lor în interiorul unor ansambluri istorice sau zone de protecție a monumentelor istorice. În fond, ele constituie acea ramă din jurul unui tablou, completându-i valoarea.

Completarea de la art. 3 este, de asemenea contrară principiului enunțat, și deschide calea spolierii unor monumente istorice de bunuri mobile. Primele expuse sunt lăcașurile de cult iar protecția pe care o aruncați în seama Legii 182/2000 omite faptul că această normă juridică protejează DOAR bunurile culturale mobile clasate în patrimoniul cultural și – într-o mică măsură – bunurile din inventarele muzeelor.

De aceea, domnule ministru, intenția de a lăsa intervenția în zonele protejate la latitudinea unui expert acreditat este primejdioasă, ”nocivă”, ca să folosim expresia dumneavoastră. Cunoaștem destule cazuri de experți care au semnat proiecte de desființare monumente istorice, clădiri cu valoare arhitecturală din zone de protecție (care ulterior au fost clasate în patrimoniu, chiar prin semnătura domniei voastre) sau experți, membri sau președinți de Comisii Zonale/Naționale care și-au legat numele de mutilarea unor monumente istorice de referință. Nu cunoaștem însă nici un caz în care Ministerul Culturii a pus în mișcare instrumentele legale de declanșare a procedurilor de retragere a atestărilor pentru specialiștii care au provocat daune patrimoniului cultural.

În aceste condiții, antrenarea unei singure persoane în decizia de intervenție asupra zonelor protejate sau chiar ”desființare parțială a unui monument istoric”, în contextul în care nu avem un control eficient al atestaților, este exact ceea ce dumneavoastră încercați să ne asigurați că nu este: un demers în interesul ”mafiei imobiliare”.

Vă invităm să citiți cu atenție proiectul, pentru care vă asumați public inițiativa, ca să vedeți că acesta conține și noutăți precum ”desființarea parțială de monumente istorice”, inserată la modificarea art. 23. Întrucât ați susținut public faptul că proiectul nu are în vedere desființarea de monumente, nutrim speranța că veți găsi timpul necesar pentru scoaterea acestei expresii (intenții) din proiect.

De asemenea, pornind de la principiul că ”protejarea patrimoniului cultural are ca scop păstrarea și transmiterea resursei culturale către generațiile viitoare, în forma sa autentică și nealterată”, solicităm retragerea inițiativelor ce vizează avizarea desființării de monumente istorice și ale celor care relaxează procedurile de avizare pentru imobilele aflate în zone de protecție.

Solicităm, de asemenea, deblocarea de urgență a activității de elaborare și aprobare a Codului Patrimoniului.

Cu stimă,

Dr. Vitalie Josanu 27.08.2021

Dr. Valer Rus

Dr. Vlad Bedros

Dr. Roman-Petru Ovidiu Țentea

Roxana Sanda Wring

Dr. Laurențiu Dragomir

Caroline Fernolend

Dr. Iulian-Trifon Bîrzescu

Dr. Augustin Lazăr

Dr. Doina Hendre Biro

DOMNULUI MINISTRU AL CULTURII”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.