Ce să faceți dacă vă întâlniți cu vipera și cum să vă comportați dacă vă mușcă

2
  • Recomandări de la Serviciul Salvamont Neamț

 

Unul dintre pericolele din zona montană a județului Neamț și în mod special în masivul Ceahlău este vipera. Există trei specii de vipere în România, iar cea întâlnită în zona noastră este vipera comună (Vipera Berus).

Recunoașterea este deseori dificilă la prima vedere, din cauza diverselor forme și coloritului desenului de pe spate care poate câteodată lipsi (forma melanică supranumită vipera neagră) dar ce o deosebește de șerpii comuni, neveninoși, este forma pupilei care este verticală și nu rotundă. Reptila nu este deloc agresivă, dimpotrivă evită orice contact cu omul, cazurile de mușcătură sunt datorate unor greșeli capitale făcute de excursioniști cum ar fi:

  • Părăsirea traseelor turistice marcate și circulate
  • Încercarea de capturare și/sau agresare a reptilei
  • Purtarea echipamentelor neadecvate turismului montan

Pentru a evita/preveni interacțiunea cu reptilele

  • Evită zonele stâncoase expuse la soare!
  • Nu părăsi traseele turistice!
  • Verifică înainte să te așezi în iarbă și să te apropii de o sursă de apă!
  • Nu-ți introduce mâinile prin scorburi sau fisuri ale terenului!
  • Folosește bastoane sau bețe de trekking în zonele cu jnepenișuri sau ierburi înalte!
  • Dacă totuși te întâlnești întâmplător cu o reptilă, ocolește-o la o distanță de siguranță sau așteaptă findcă aceasta se va retrage imediat!

 

În cazul în care ai avut neșansa să fii mușcat

 

Mușcătura de viperă rareori este fatală, tocmai pentru că în circa o treime dintre cazuri, se efectuează fără inserția totală a veninului. Cele mai periculoase mușcături sunt ale ale viperelor foarte tinere (pui de viperă) care nu știu să dozeze veninul în procedeul mușcăturii.

Mușcătura de viperă se caracterizează prin

  • Cele 2 orificii pe piele, în zona de contact prin care se scurge un lichid ușor sangvinolent
  • Durerea foarte puternică instantanee
  • Înroșirea și tumefierea țesuturilor;
  • Apariția furnicăturilor
  • Edem puternic ulterior

Ulterior apar

  • Dureri musculare;
  • Amețeala;
  • Greața;
  • Scăderea tensiunii arteriale;
  • Tahicardie;

Cum trebuie sa reacționeze victima

1. Păstrează-ți calmul!

Încearcă sa te miști cât mai puțin și să te relaxezi! Agitația și alergarea favorizează activarea mecanismelor de răspândire a veninului.

2. Cheamă ajutoare!

Sună imediat la 112 sau solicită ajutorul salvatorilor montani!

Pentru contactarea Dispeceratului Național Salvamont, formează de pe tastatura telefonului 0-SALVAMONT (0725-826 668).

3. Eliberează zona afectată!

Înainte ca porțiunea din jurul punctului de contact (apariția edemului) să se umfle, îndepărtează brățările și inelele, centurile, bocancii de munte și orice alt accesoriu în măsură să accentueze edemul și să restricționeze circulația sângelui.

4. Spală rana din abundență!

Mușcătura de viperă trebuie spălată cu dărnicie. Această operațiune facilitează eliminarea parțială a substanței toxice inserate în corp.

Dacă ai o trusă medicală corespunzătoare folosește pompa aspivenin și ulterior presară în zona mușcăturii cristale de permanganat de potasiu sau apă oxigenată.

5. Imobilizează zona

Dacă ai posibilitatea, imobilizează zona cu un bandaj constrictiv (fașă elastică). În caz contrar, prin activitatea musculară, se accelerează traversarea veninului în sistemul limfatic, intrarea în circulația sanguină, iar într-un final, difuzarea în organism.

Aplică o presiune lejeră, atât cât să rămână loc pentru un deget. Se va bloca doar circulația limfatică, puntea de legătură care facilitează extinderea veninului, fără s-o întrerupă pe cea venoasă. Și va permite oxigenarea țesuturilor.

6. Antihistaminice.

Ia antihistaminice pentru a preveni apariția șocului anafilactic!

NU !!!

  1. NU dezinfecta rana cu soluții care conțin alcool! În contact cu aceste substanțe, veninului îi va crește toxicitatea.
  2. NU lega prea strâns zona interesată! Nu folosi un garou, o centură sau o chingă, acestea fiind ineficiente și chiar periculoase.
  3. NU consuma produse alcoolice! Alcoolul desfășoară un efect vasodilatator periferic, putând accelera absorbția toxinelor.
  4. NU pune comprese cu gheață, care, dimpotrivă, acționează ca un vasoconstrictor, limitând fluxul sanguin!
  5. NU secționa pielea din jurul mușcăturii! Nici NU aspira cu gura veninul! Te poți otrăvi, practica fiind mult mai periculoasă decât rana în sine!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.