1.200.000 mc de lemn – scos legal din pădurile județului Neamț, în 2020

1

În anul pandemic 2020, când din cauza restricțiilor de circulație au devenit mult mai ”vizibile” camioanele care transportau lemn, s-a creat un curent de opinie, bazat pe afirmații de genul ”Ne țin în case, ca să poată fura ei pădurea”. Conform datelor pe care le deține Garda Forestieră Neamț, de furat s-a furat un volum de 3.400 mc, în timp ce s-a exploatat legal peste un milion de metri cubi de lemn, aproximativ 800.000 mc din pădurile proprietatea statului, administrate de Direcție Silvică, și circa 400.000 mc din pădurile private.

Volumul de lemn tăiat ilegal nu este foarte mare, nu reprezintă o cifră care să ne îngrijoreze să zic așa. Excepție a făcut perioada 2010-2014, când în zona Grințieș au fost niște acte de control întocmite de delegații gărzii, cu niște volume mult mai mari. Nu neapărat cantitățile respective erau tăiate în anul constatării, dar în anul constatării am scos în evidență volumele exploatate ilegal de pe acele suprafețe, în ultimii 3-4 ani. Dar situații de genul acesta nu mai există în județul Neamț. Cumva ca o garanție, cel puțin așa o consider eu, a faptului că tăierile ilegale la nivelul județului Neamț au o pondere redusă este și faptul că, cu toate că anumite persoane au încercat să fie activiști de mediu, au ieșit pe drumurile forestiere, au ridicat dronele, adică n-au mers chiar nepregătiți, n-am avut surpriza să ni se aducă la cunoștință că ar fi dezastre în anumite zone. Cu toate că nu au găsit, modul lor de a aborda problema nu a fost cel corect. Ei exploatează acest sentiment al dragostei față de natură și exploatează fenomenul tăierilor ilegale și-l prezintă într-un  anumit fel, nu de fiecare dată corect. Atât timp cât mergi pe drumurile forestiere, adică te duci în pădure, nu stai la o cafenea și scrii, ridici drone și filmezi o stivă cu lemne și spui că se taie ilegal foarte aproape de Piatra-Neamț, dar nu depui o sesizare în acest sens, la administratorul fondului forestier care poate nu știe ce se întâmplă acolo, la Garda Forestieră sau la poliție, înseamnă că tu ai alte interese, urmărești să sensibilizezi emoțional și să-ți faci imagine. Dacă raportăm volumul tăiat ilegal la suprafața de pădure a județului, care este de peste 262.000 de hectare, și la volumul legal care se recoltează anual – undeva în jur de 1.200.000 mc, atunci 3000 – 4.000 mc nu este un volum îngrijorător”, a declarat Vlad Vieru, șeful Gărzii Forestiere Neamț.

Mai multe informații despre activitatea Gărzii Forestiere Neamț într-un interviu care poate fi citit aici.

Cristina Mircea

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.